Social

​DOI ŞEFI ŞI UN INSPECTOR AI AGENŢIEI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR AU FOST REȚINUȚI, FIIND BĂNUIȚI DE CORUPȚIE

06 iunie, 2014

Doi şefi şi un inspector ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) au fost reţinuţi joi seară de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere.

Potrivit agenției „INFOTAG” cu referire la un comunicat al CNA, aceştia sunt bănuiţi că pretindeau de la agenţi economici, personal sau prin intermediari, sume de până la 12 mii de lei pentru eliberarea certificatelor de export/import/reexport fără efectuarea controlului fizic al mărfii (produse de origine vegetală – fructe, legume).

Ofiţerii CNA au efectuat mai multe percheziţii în birourile de serviciu ale şefului Terminale Chişinău din cadrul ANSA, şefului Direcţiei Coordonarea Posturilor a ANSA, în automobilele şi la domiciliile acestora. În rezultat, toți trei au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore și se află în izolatorul CNA.

Oamenii legii au iniţiat o cauză penală pentru luare de mită. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 120 mii la 160 mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.