Social

EXPOZIȚIE DE ARTĂ CU VÂNZARE „NOAPTEA ARTELOR – 2014”

16 iunie, 2014

Expoziția de artă de caritate cu vânzare „Noaptea Artelor – 2014” a fost organizată sâmbăta trecută, 14 iunie, de către Clubul Internațional al Femeilor din Moldova (IWCM).

Peste 90 de pictori, sculptori, meșteri populari au participat la eveniment. Organizatorii expoziției vor transmite toți banii încasați din vânzarea biletelor ospiciului „Angelus”, pentru realizarea programului Caring for caregivers.

„Evenimentul a fost vizitat de șefii reprezentanțelor diplomatice ale statelor acreditate în Moldova. Au fost și mulți oameni de afaceri moldoveni. Este un fapt extraordinar că mulți au plecat cu opere în valoare de 300 de euro și peste. Pentru pictorii moldoveni acesta este un sprijin material bun”, i-a declarat reporterului agenției „INFOTAG” Inga Miloslavlevici, coordonator de proiect.

Reporterul agenției s-a convins personal că mulți admiratori de artă au plecat de la eveniment mulțumiți de faptul că și-au petrecut interesant timpul liber, satisfăcuți de achizițiile făcute. De exemplu, soția ambasadorului Marii Britanii în R.Moldova, Jo Batson, i-a cumpărat soțului un tablou – cadou de ziua de naștere. Businessmanul Vladimir Rusu, unul dintre fondatorii companiei Accent grup, a procurat un fular de mătase zugrăvit. Larisa Veverița, redactor-șef al revistei ”Expertul știrilor”, - o figurină din ceramică.

„Sunt mulțumit de faptul că am participat la „Noaptea Artelor – 2014”. Este minunat că un număr considerabil de admiratori de artă îți văd lucrările. În plus, vizitatorii expoziției și-au exprimat dorința să-mi viziteze atelierul”, și-a împărtășit emoțiile pictorul Veaceslav Ignatenco.

Experta în politică culturală la Fondul European de Cultiră, Irina Grabovan, a spus că este extraordinar că banii încasați din vânzarea biletelor se oferă cu titlu de asistență caritabilă unor centre medicale. „Dar acesta este, în primul rând, un gest filantropic. Statul este obligat să acorde asistență medicală din fonduri bugetare copiilor care suferă de maladii grave, nu să spere la donații caritabile”, a menționat ea.

Cetățenii străini au fost cumpărătorii cei mai activi la expoziție. Mulți și-au exprimat speranța că statul și comunitatea locală, cu timpul, vor începe să investească în artă.

”Deocamdată, însă, investițiile merg în producția agricolă, vinificație, precum și în frumuseţi, devenite niște articole tradiționale ale exporturilor moldovenești. Moldova are un produs de artă de calitate, dar, cu regret, lipsește infrastructura pentru promovarea acestuia”, a opinat unul dintre participanții la expoziția cu vânzare.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.