Social

​PARLAMENTUL A REALIZAT SCHIMBĂRI ÎN CONDUCEREA PARLAMENTULUI

11 iulie, 2014

Parlamentul a efectuat schimbări în conducerea legislativului. Potrivit corespondentului „INFOTAG”, Andrian Candu a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al parlamentului, iar în locul său a fost numit colegul său din Partidul Democrat, Sergiu Sârbu.

Prezentând iniţiativa sa legislativă în acest sens, preşedintele parlamentului, Igor Corman, a menţionat că Andrian Candu este eliberat în conformitate cu Regulamentul parlamentului şi cererea depusă – în legătură cu numirea în funcţia de vicepremier, ministru al Economiei.

Candu şi-a exprimat recunoştinţa pentru cooperare, menţionând că va coopera activ cu parlamentul şi în calitate de viceprim-ministru, precum şi „după alegerile parlamentare”.

Deputaţii Partidului Comuniştilor nu au participat la votare, spunând că nu au participat la numirea lui Candu şi nu doresc să participe la demiterea sa. Totodată, comuniştii s-au pronunţat activ împotriva numirii în această funcţie a fostului coleg, Sergiu Sârbu, care a trecut din Partidul Comuniştilor în Partidul Democrat.

Astfel, deputatul Iurie Muntean a făcut aluzie la faptul că Sârbu a fost remunerat pentru că a trecut dintr-un partid în altul. El a solicitat ca noul vicespeaker să răspundă la întrebarea dacă a indicat toate veniturile în declaraţia de venit – inclusiv cadouri, donaţii, premii şi avansuri pentru orice. Muntean a precizat că îl interesează perioada după 11 decembrie 2012, după ce Sârbu a declarat că pleacă din PCRM. Sârbu a răspuns că „în declaraţia de venit este indicată toată proprietatea, inclusiv cadourile primite la nuntă”.

Deputatul din PCRM, Oxana Domenti, a propus să nu fie ales un nou vicespeaker, ci această funcţie să fie desfiinţată prin decizia parlamentului.

„Ne-a mai rămas o săptămână până la sfârşitul sesiunii. După aceasta plecăm în vacanţă, iar mai apoi începe campania electorală. Pentru ce ne trebuie un nou vicespeaker? Putem, desfiinţând acest post, să economisim resurse considerabile, care pot fi folosite, de exemplu, pentru repararea Centrului Mamei şi Copilului”, a spus Domenti.

Însă, propunerea sa nu a fost susţinută. Speakerul Igor Corman a spus că „dacă parlamentul va fi redus cu 31 oameni (numărul deputaţilor comunişti – „I”), pot fi economisite şi mai multe resurse, iar oamenii vor fi mulţumiţi”.

Prin voturile deputaţilor din partidele Coaliţiei Pro-Europene de Guvernare Sergiu Sârbu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al parlamentului. Candidatura sa nu a fost susţinută de comunişti şi liberali, care au declarat că „fiind în Partidul Comuniştilor, Sârbu se pronunţa împotriva limbii române, valorile naţionale şi europene”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.