Social

​SUB 50% DIN STUDENȚII LA MEDICINĂ, CARE ÎNVAȚĂ LA BUGET, AJUNG SĂ ACTIVEZE ÎN INTERESUL CETĂȚEANULUI – AUDIT

21 iulie, 2014

Mai puțin de jumătate din studenții facultăților de medicină, care învață pe un loc finanțat de la buget, ajung să activeze în interesul cetățeanului, relevă raportul de audit referitor la managementul resurselor umane la Ministerul Sănătății, prezentat luni de Curtea de Conturi.

Potrivit agenției „INFOTAG”, auditul a constatat că peste 100 de mil. de lei alocați instruirii studenților au fost utilizați ineficient, statul finanțând persoane care nu au dorit să devină medici în sectorul public, orientându-se către sectorul privat sau plecând în străinătate.

De asemenea, raportul Curții de Conturi afirmă că tinerii specialiști nu sunt motivați să meargă să lucreze în mediul rural, iar facilitățile prevăzute în acest sens „nu constituie un stimul suficient”.

Auditul a mai atras atenția asupra lipsei prognozării necesităților pe termen lung. Adică în sistemul sănătății nu există o metodologie pentru determinarea necesarului de medici, ceea ce, potrivit Curții de Conturi, va avea un impact negativ asupra gradului de asigurare cu specialiști.

O altă problemă vizează faptul că instituțiile medicale stabilesc salarizarea medicilor rezidenți, fără a identifica sursele de acoperire a cheltuielilor aferente.

În plus, instituțiile medico-sanitare, contrar reglementului, nu fac publice posturile vacante de șefi ai departamentelor și nu organizează concursuri pentru completarea acestora, ci lasă această problemă „la discreția factorilor de decizie”.

Curtea de Conturi a mai criticat Ministerul Sănătății că nu a reglementat modalitatea de recrutare și angajare a medicilor și farmaciștilor și nu ține cont de performanțele manageriale ale șefilor de spitale.

Auditul a mai reproșat Ministerului Sănătății că nu a aprobat strategia de dezvoltare a resurselor umane, elaborată în 2011 împreună cu Banca Mondială, substituind-o cu o concepție-cadru. În noul document nu au fost incluse toate măsurile menite să optimizeze activitatea sistemului de sănătate, „ceea ce nu va asigura soluționarea promptă a problemelor”, semnalează auditul.

În plus, raportul de audit arată că aprobarea concepției-cadru nu a permis participarea autorităților centrale la definirea direcțiilor prioritare și descrierea mecanismelor de realizarea a obiectului dezvoltării resurselor umane.

În context, Curtea de Conturi a făcut în raportul prezentat luni 40 de recomandări menite să îmbunătățească situația în domeniul sănătății.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.