Social

​POLIŢIA A REŢINUT ACTIVIŞTI AI MIŞCĂRII „ANTIFA”

26 noiembrie, 2014

Angajaţii batalionului cu destinaţie specială „Fulger”, au desfăşurat miercuri descinderi în apartamentele activiştilor mişcării „Antifa”, Mihail Amerberg, Pavel Grigorciuc şi alţii. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, în timpul descinderilor în unele încăperi au fost găsite diferite tipuri de arme şi sume mari de bani.

Procurorul Viorel Morari a relatat într-o conferinţă de presă că percheziţionate au fost persoanele care sunt suspectate „de organizarea unei grupări criminale în cadrul dosarului penal intentat pentru tentativă de a destabiliza situaţia din ţară”.

„Descinderi au avut loc în peste 15 încăperi, în unele încă continuă. Au fost reţinute cinci persoane, alţi câţiva au fost aduşi la secţia de poliţie. Toţi sunt implicaţi în organizarea unei grupări criminale, care intenţiona să organizeze provocări după alegeri”, a spus Morari.

Vicedirectorul Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc, a spus că „în cadrul descinderilor au fost depistate numeroase probe, care demonstrează că se pregăteau provocări”.

„Este vorba despre arme şi muniţii, grenade, lansatoare de grenade, trotil, măşti, uniforme militare. De asemenea, au fost depistate planuri de intrare în unele instituţii de stat, inclusiv în clădirea Comisiei Electorale Centrale şi a companiei de stat „Teleradio-Moldova”. Au fost găsite sume mari de bani în lei, ruble ruseşti şi valută. Este vorba despre sute de mii de dolari”, a spus Cavcaliuc.

Potrivit spuselor sale, „există o multitudine de alte dovezi, care demonstrează că pentru alegeri se pregăteau provocări”.

Viorel Morari a menţionat că pentru pregătirea provocărilor erau recrutaţi tineri din familii social vulnerabile. De asemenea, s-a stabilit că la organizarea acţiunilor este implicat un profesor şi un militar, care au ajutat organizatorii grupării.

„Nu punem sub semnul întrebării libertatea de exprimare şi democraţia. Dar îndemnăm cetăţenii să fie precauţi, pentru a nu fi implicaţi în activitatea criminală a elementelor destructive”, a subliniat el.

Cu zece zile în urmă doi cetăţeni ai Rusiei şi patru cetăţeni ai Ucrainei au fost reţinuţi de serviciile speciale ale Moldovei fiind suspectaţi de pregătirea acţiunilor de destabilizare a situaţiei şi participare ilegală la campania electorală, au fost expulzaţi din Moldova. Conform comunicatului Procuraturii Generale ei „pregăteau acţiuni de destabilizare a situaţiei social-politice și implicare ilegală a unor factori externi și interni în campania electorală din Republica Moldova”. Atunci a fost reţinut activistul „Antifa” Pavel Grigorciuc, dar mai târziu a fost eliberat condiţionat.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2014.11.26 16:45 Irga
    Ce inseamna securitate adavarata!
  2. 2014.11.26 16:47 Tocorii
    Interesant, ce spune Petrenco si Tcaciuc?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.