Social

​FAMILIILE SOCIAL VULNERABILE POT DEPUNE CERERI PENTRU COMPENSAŢII ÎN SEZONUL RECE

24 septembrie, 2015

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a propus familiilor social vulnerabile să depună cereri pentru a beneficia de compensaţii în sezonul rece.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la Minister, compensaţii pot primi familiile a căror venit per membru nu depăşeşte 1224 de lei. În asemenea caz familia va beneficia de compensaţie lunară în mărime de 250 lei în lunile noiembrie-martie.

Totodată, dacă unul sau mai mulţi membri ai familiei necesită sprijin suplimentar (copil bolnav, pensionar) – suma este mai mare, în plus vor beneficia şi de sprijin social conform unei formule speciale.

Cererile pot fi depuse la Secţia asistenţă socială sau la administraţiile locale. Compensaţiile se vor acorda începând cu luna următoare de la depunerea cererii.

În sezonul rece 2014-2015 compensaţii au primit peste 130 mii de familii (360 mii de persoane). Circa 90% din beneficiari sunt familii ale căror membri sunt pensionari sau persoane cu nevoi speciale. De asemenea, mai bine de jumătate din beneficiari sunt familii cu copii.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2015.09.25 11:01 Elena
    Bine, ca este macar asa ajutor din partea autoritatilor!.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.