Social

PROCURATURA GERMANIEI DESFĂŞOARĂ O ANCHETĂ PROPRIE ÎN PRIVINŢA LUI VIOREL ŞI VICTOR ŢOPA

29 iulie, 2016

Procuratura Germaniei a demarat o anchetă proprie în privinţa businessmenilor moldoveni Viorel şi Victor Ţopa, care deja de circa cinci ani sunt stabiliţi în oraşul Frankfurt pe Main. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, despre aceasta scrie site-ul today.md, care a publicat copia scrisorii Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei către Ambasada Moldovei la Berlin în care se conţine notificarea de rigoare.

„Procurorii germani, care dețin competențe publice, au acceptat urmărirea penală, și au demarat propriile investigații împotriva cetățenilor moldoveni menționați mai sus”, se arată în scrisoarea primită pe 8 iulie de Ambasada Moldovei în Germania.

Ministerul german nu a informat despre detaliile dosarului în care figurează businessmenii moldoveni. Conform portalului moldovenesc, este vorba despre suspiciuni de spălare de bani, însuşire ilegală a acţiunilor şi şantaj. Dacă informaţia se va confirma ei pot fi extrădaţi în Moldova pentru ispăşirea pedepsei.

Fraţii Ţopa cunosc despre existenţa dosarului penal şi pregătesc documentele pentru a pleca din Germania, încercând să evite riscul de a fi extrădaţi în patrie.

În octombrie 2011, Judecătoria sectorului Buiucani din Chişinău l-a condamnat în absenţă pe Victor Ţopa la 10 ani de închisoare pentru şantaj. În ianuarie 2012, Viorel Ţopa, prin decizia aceleiaşi instanţe, a fost condamnat în absenţă la opt ani de închisoare pentru spălare de bani prin intermediul Băncii de Economii. În ambele cazuri sentinţa nu a fost executată deoarece businessmenii au plecat din ţară. Ei locuiesc în Frankfurt pe Main, unde conduc o afacere. Cei doi au afaceri şi în Moldova, se ştie că ei finanţează postul de televiziune JurnalTV. Autorităţile moldoveneşti i-au dat în căutare internaţională. În anul 2015 Moldova a cerut autorităţilor Germaniei extrădarea businessmenilor.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.