Social

​AGEPI ŞI PROIECTUL TEMPUS „REȚEAUA DE TRANSFER TEHNOLOGIC TECTNET” AU SEMNAT UN ACORD DE COOPERARE

28 octombrie, 2016

Partenerii din Republica Moldova ai Proiectului Tempus „Rețeaua de transfer Tehnologic TecTNet”,printre care se află și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), au semnat un acord de cooperare.

Surse din cadrul AGEPI au relatat pentru INFOTAG că scopul acestui acord este cooperarea pe termen lung în domeniul inovării și transferului tehnologic, precum și constituirea unui cadru legal de cooperare în Programul-cadru al UE pentru cercetare şi inovare Orizont 2020 (2014-2020) și Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii 2014 – 2020 (COSME).

La reuniune au participat reprezentanții partenerilor de proiect din Republica Moldova, dar și din Uniunea Europeană.

În cadrul discuțiilor, directorul general AGEPI, Octavian Apostol, a informat participanții despre mecanismul de susținere a brevetării în străinătate care a fost elaborat de AGEPI și, ulterior, susținut și aprobat de Guvern. Astfel, inventatorii din Republica Moldova pot beneficia de asistență financiară și consultativă pentru brevetare în străinătate a soluțiilor tehnologice noi și a soiurilor de plante.

INFOTAG precizează: Proiectul Tempus TecTNet a fost implementat de un consorțiu compus din 11 parteneri din Republica Moldova și Uniunea Europeană și are drept obiectiv principal edificarea și dezvoltarea unui câmp inovațional viabil în cadrul universităților autohtone, prin crearea unei rețele de transfer tehnologic eficace.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.