Social

​UN PROIECT DE LEGE STABILEŞTE TERMENUL DE DOUĂ LUNI PENTRU ÎNMATRICULAREA AUTOMOBILELOR CU NUMERE STRĂINE

24 noiembrie, 2016

Proiectul de lege special, elaborat de Ministerul Finanţelor, stabileşte termenul de două luni pentru înmatricularea în Moldova a automobilelor cu numere străine.

Potrivit agenţiei INFOTAG, acest proiect de lege a fost aprobat miercuri de Comisia parlamentară pentru economie, buget şi finanţe. Prezentând proiectul de document, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a spus că varianta propusă pentru soluţionarea problemei cu înmatricularea în Moldova a acestei categorii de automobile nu este „una model, dar este o variantă optimă pentru desfăşurarea procedurilor de înregistrare a maşinilor”.

Potrivit proiectului, automobilele cu numere străine vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza vinietelor pe un termen de 180 de zile, iar la expirarea acestora proprietarul automobilului este obligat să înmatriculeze oficial mijlocul de transport în Moldova. Proiectul de lege prevede că pentru înmatricularea tuturor automobilelor cu numere străine intrate în Moldova până la 1 noiembrie 2016 se acordă două luni pentru ca numerele să fie puse la evidenţă în Moldova.

De la 1 februarie 2017, colaboratorii Inspectoratului Naţional de Patrulare al RM vor avea dreptul ca, în cazul în care vor depista astfel de automobile pe teritoriul republicii, să le însoţească până la cel mai apropiat punct vamal sau până la frontieră.

Totodată, cetăţenii cu reşedinţă în dreapta Nistrului care deţin automobile înmatriculate în regiunea transnistreană vor fi amendaţi până când nu se vor conforma pe deplin prevederilor legislative.

În cadrul discuţiilor aprinse, deputaţii s-au interesat dacă Ministerul Finanţelor dispune de calcule, ce încasări suplimentare la bugetul de stat ar putea aduce adoptarea acestei legi.

Ministrul a spus că volumul real al veniturilor suplimentare ar putea fi de 100-200 mil. lei.

„Conform prognozelor optimiste, înmatricularea şi punerea la evidenţă a acestei categorii de automobile pot asigura venituri de până la 400 mil. lei”, a remarcat unul dintre colegii ministrului.

În cadrul şedinţei comisiei a fost evidenţiat şi un alt aspect la fel de important pentru soluţionarea acestei probleme, legat de securitatea traficului rutier. Până în prezent, automobilele cu numere străine nu era supuse testării tehnice obligatorii, care se aplică în cazul automobilelor înmatriculate în Moldova.

De asemenea, comisia a avizat pozitiv proiectul de lege cu privire la politica fiscală şi vamală pentru anul 2017, prezentat de ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2016.11.24 10:32 Trofim
    Nu stiu daca trece asa fel de legea la parlament...
  2. 2016.11.24 10:34 Antonina
    Dupa asa legea dl Armasu sa fie dusmanul numarul unu pentru proprietarii masini cu asa numere.
  3. 2016.12.04 19:17 Roma
    Cine cunoaste, spuneti va rog, legea data s-a aprobat sau nu, pur si simplu nu sunt in tara si nu am de unde s-a ma informez concret.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.