Social

​PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI: COMBATEREA FUMATULUI ŞI SĂNĂTATEA CETĂŢENILOR SUNT MAI IMPORTANTE DECÂT INTERESELE ECONOMICE

05 decembrie, 2016

Combaterea fumatului şi sănătatea cetăţenilor sunt mai importante decât interesele economice, în pofida faptului că fiecare lege trebuie să ţină cont de toate opiniile. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, luni, în cadrul conferinţei „Dialogul de politici în domeniul controlului tutunului”.

El a amintit că elaborarea amendamentelor la legea privind controlul tutunului era privită cu scepticism şi chiar cu câţiva ani în urmă era greu să crezi că această idee va avea succes. Potrivit lui, „Moldova este o ţară care a avansat în lupta cu fumatul”.

„La elaborarea şi adoptarea acestei legi au contribuit foarte mulţi colegi de-ai mei. Cu toţii ne-am confruntat, la direct şi la figurat, cu o rezistenţă foarte puternică. Parlamentul trebuie să ţină cont de toate interesele, inclusiv de cele economice. Dar sănătatea oamenilor este cea mai importantă”, a subliniat Candu.

Vicepremierul pentru sănătate şi probleme sociale, Gheorghe Brega, a menţionat că peste 60% din decesurile înregistrate în rândul populaţiei active şi legate de consumul de tutun se atestă la bărbaţi. Cheltuielile anuale pentru tratarea bolilor provocate de fumat constituie peste un miliard de lei.

„Reprezentanţii industriei tutunului sunt nemulţumiţi de noua lege şi cer limitarea acesteia. Evident că sunt interese comerciale, profituri. Dar noi nu vom tolera abuzul organizat din partea industriei tutunului şi a altor actori implicaţi”, a spus Brega.

Preşedinta Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, Oxana Domenti, a remarcat că în prezent în Moldova fumează aproximativ 25% din populaţia adultă a ţării.

„Ţara noastră se află pe locul patru în Europa după numărul bărbaţilor fumători – 44% din bărbaţi sunt fumători. O îngrijorare aparte o prezintă fumatul în rândul tinerilor. Diferenţa de gen printre tinerii fumători este mai puţin expresivă. Potrivit studiilor, unul din şase oameni este supus fumatului pasiv acasă, iar unul din patru – la locul de muncă. Legea Antitutun are drept scop de a corecta această situaţie. Şi legea a început să funcţioneze, să dea primele rezultate”, a menţionat Domenti.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.12.05 18:16 David
    Bine ca exista asa legea la noi in Moldova.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.