Social

SINDICATELE CONSIDERĂ CĂ REFORMA DE PENSII PROPUSĂ DE GUVERN ESTE DISCRIMINATOARE

09 decembrie, 2016

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) consideră că reforma de pensii propusă de Guvern este discriminatoare şi cere Parlamentului să nu o adopte.

Potrivit agenţiei INFOTAG, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CNSM, Oleg Budza, a spus că el este pentru reforma sistemului de pensii, însă „înainte de a majora cenzul de vârstă, ţara trebuie să treacă de la economia formală la economia reală”.

Potrivit lui, proiectul de lege cu privire la reforma sistemului de pensii „conţine multe contradicţii, de exemplu, pensiile de categoria întâi pot fi mai mari ca unele salarii”.

„Să nu uităm că reforma are un caracter pe termen lung şi trebuie să aibă o bază financiară stabilă. De asemenea, trebuie desfăşurate în paralele şi alte reforme: lupta cu economia tenebră, atragerea investiţiilor străine, majorarea salariilor pentru bugetari”, consideră vicepreşedintele CNSM, Sergiu Sainciuc.

Sindicatele sunt nemulţumite şi de prevederea privind indexarea pensiilor doar o dată în an, în cazul în care inflaţia anuală va fi de peste 2%. Reprezentanţii CNSM propun ca indexarea să fie efectuată de două ori pe an, la 1 aprilie şi la 1 octombrie.

„Acum în Moldova este un sistem foarte complicat de calculare a pensiei. Acesta poate fi înţeles şi aplicat doar de un profesionist. Moldova are nevoie de un sistem de pensii solidar, pe care l-a creat Bismark. Dar despre ce solidaritate poate fi vorba dacă, odată cu majorarea cenzului de pensionare şi cu raportul acestuia la vârsta medie, bărbaţii pur şi simplu ar putea să nu ajungă până la pensie”, a spus Sainciuc.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.12.09 18:40 Elena
    Sindicate niciodata nu sa fie de acord cu reforma...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.