Social

​PE PARCURSUL ANULUI 2016, EMISIILE DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ÎN MOLDOVA S-AU REDUS CU 4%

23 ianuarie, 2017

Pe parcursul anului 2016, emisiile de gaze cu efect de seră în Moldova s-au redus cu 4%. Despre aceasta a declarat, vineri, expertul-ecolog Vasile Scorpan, în cadrul unei conferințe, organizată la finele procesului de implementare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Potrivit agenției INFOTAG, el a amintit că Programul a fost implementat din luna aprilie 2014 până în luna decembrie 2016, cu sprijinul financiar al Germaniei, Australiei, Uniunii Europene, PNUD și Ministerului Mediului al Republicii Moldova.

„Bugetul total al Programului a constituit $642 mii. Comparativ cu anul 1990, Moldova a reușit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 64%. Actualmente, cota Moldovei în volumul total de emisie a gazelor cu efect de seră constituie 0,05%. Dacă proiectul va fi dezvoltat în continuare, Moldova ar putea deveni una dintre țările cele mai ecologice din lume”, susţine expertul.

Unul dintre managerii proiectului, Sergiu Ungureanu, a menționat că principala realizare a proiectului a fost crearea Sistemului național de contabilizare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Sistemul va contribui la reducerea poluării în sectorul energetic, agricultură, precum și în domeniul gestionării deșeurilor. În consecință, va scădea presiunea nefavorabilă asupra silviculturii.

„De asemenea, grupul nostru de experți a elaborat patru pași importanți, care vor îmbunătăți semnificativ mediul și vor ajuta la combaterea efectului de seră. Este prevăzută crearea unui lanț de centrale electrice mici, care vor fi controlate de organele locale. Avantajele ar fi autonomia și reducerea generală a consumului de energie, creșterea eficienței energetice prin utilizarea optimă a luminii, creșterea suprafețelor împădurite și obținerea energiei din deșeuri”, consideră el.

În opinia expertului, fiecare din acești pași are un potențial investițional de circa $50-100 mil. În cazul implementării acestora, emisiile de gaze cu efect de seră se vor reduce în Moldova cu circa 18%.

Reprezentantul Rezident Adjunct PNUD, Stefan Liller, și-a exprimat satisfacția față de faptul că Moldova se apropie treptat de standardele europene în domeniul protecției mediului.

„Trebuie să ținem minte că efectul de seră și încălzirea globală sunt probleme comune ale întregii omeniri”, a spus el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.