Social

​NEGOCIERILE DE SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ ALE SINDICALIŞTILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT CU GUVERNUL NU AU ADUS REZULTATE

23 ianuarie, 2017

Negocierile de săptămâna trecută ale reprezentanţilor Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ) cu Guvernul nu au adus rezultate.

Solicitat de reporterul INFOTAG, primul vicepreşedinte al FSEŞ, Ion Bulat, a spus că delegaţia Guvernului a solicitat la şedinţă de vineri mai mult timp pentru a căuta mijloace pentru majorarea salariilor pedagogilor.

„Negocierile se vor desfăşura în fiecare zi de vineri şi, desigur, până la încheierea acestora nu vom organiza proteste. Noi respectăm legea şi sperăm să avem un dialog constructiv”, a spus el.

După cum a informat anterior INFOTAG, la iniţiativa lucrătorilor din domeniul învăţământului şi ştiinţei, sindicaliştii au organizat o acţiune de protest în faţa Guvernului pe 17 ianuarie. La protest au participat circa 500 de pedagogi din Chişinău, Bălţi, Drochia, Glodeni, Leova. Drept urmare, Guvernul a creat un grup de negociatori şi a îndemnat ca problemele să fie soluţionate la masa de negocieri. Guvernul a îndeplinit parţial o parte din revendicări, în special a majorat indemnizaţiile unice pentru tinerii specialiştii până la 35-50 mii lei în loc de 50-70 mii lei după cum cereau sindicaliştii. De asemenea, Guvernul a acceptat să majoreze cu 5% cuantumul burselor studenţilor, deşi sindicatele insistau pe o majorare de 20%. În acelaşi timp, a rămas neîndeplinită principala revendicare a sindicatelor – majorarea salariilor pedagogilor cu 50%.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.01.23 19:05 Ivan
    Eu nu cred in asa promisiuni

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.