Social

​GRAŢIE SUPORTULUI USAID, LA TELENEŞTI VA FI CONSTRUITĂ O STAŢIE DE EPURARE

29 martie, 2017

Graţie suportului oferit de Agenţia SUA pentru Dezvoltare (USAID), la Teleneşti va fi construită o staţie de epurare şi va fi dezvoltat sistemul de canalizare.

Surse din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru au relatat pentru INFOTAG că reprezentanţii USAID au vizitat şantierul din Teleneşti, unde au reînceput lucrările de construcţie, care au fost sistate pe perioada rece a anului. Ulterior, în cadrul întrunirii experţilor internaţionali şi locali, a fost discutat graficul de execuție a lucrărilor de construcţie a staţiei.

Până în prezent au fost deja construite circa 15 km de rețea de canalizare în Telenești şi într-o localitate din apropiere şi au fost construite două stații de pompare.

Pentru construcția stației de epurare, cu o capacitate de 700 metri cubi pe zi, se prevede cofinanțare din partea USAID în valoare de $498, 9 mii.

INFOTAG precizează: Proiectul de aprovizionare cu apă şi sanitaţie a oraşului Teleneşti are un buget de 27,5 mil. lei ($1,4 mil.), dintre care peste 75% sunt alocaţi din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.