Social

​CURTEA CONSTITUŢIONALĂ: TRAGEREA LA RĂSPUNDERE PENALĂ A JUDECĂTORILOR NU CONTRAVINE CONSTITUŢIEI

29 martie, 2017

Tragerea la răspundere penală a judecătorilor pentru pronunțarea cu bună-știință a hotărârilor ilegale nu contravine Constituţiei. Potrivit agenţiei INFOTAG, decizia a fost pronunțată marţi de Curtea Constituţională (CC).

Sesizarea a fost depusă de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), care, în decembrie 2016, a solicitat CC să explice procedura de tragere la răspundere penală a judecătorilor. CSJ s-a adresat la CC după ce s-a confruntat cu un şir de cazuri când procurorii au cerut tragerea la răspundere a judecătorilor. Este vorba, în special, de cazul judecătoarei Domnica Manole, care a anulat decizia CEC prin care referendumul dorit de Platforma „Demnitate și Adevăr” a fost respins. Grupul de inițiativă al DA prezentase la CEC 400 mii de semnături.

Curtea Supremă de Justiţie a considerat că prevederea din Codul Penal privind pedeapsa cu închisoare pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii contravine Constituţiei şi afectează principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul independenţei judecătorilor.

Curtea Constituţională a menţionat că, potrivit articolului 116 din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Potrivit legii şi potrivit standardelor internaţionale, imunitatea se acordă judecătorilor pentru asigurarea exercitării atribuţiilor de serviciu. Independenţa judiciară nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul propriu al judecătorului. Independenţa judecătorilor trebuie să fie considerată ca o garanţie a libertăţii, a respectării drepturilor omului şi a aplicării imparţiale a legii. În acelaşi timp, independenţa judecătorului nu exclude angajarea responsabilităţii acestuia.

„Legiuitorul a stabilit o procedură distinctă şi riguroasă de tragere a judecătorului la răspundere penală, rolul determinant fiindu-i atribuit în acest proces Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei” se menţionează în hotărârea CC.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.03.29 13:16 David
    Cred ca este hotarire CORECTA...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.