Social

MOLDOVA ESTE INTERESATĂ DE EXPERIENȚA LITUANIEI ÎN DOMENIUL LEGISLAȚIEI MUNCII

13 octombrie, 2017

Moldova este interesată de experiența Lituaniei în domeniul legislației muncii. O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Oleg Budza, la întrevederea de joi cu o delegaţie de experţi lituanieni în acest domeniu.

Surse din cadrul CNSM au relatat pentru INFOTAG că el i-a informat pe oaspeți că în Moldova se produce modificarea legislației muncii în contextul implementării Acordului de Asociere RM-UE, menţionând că nu doar Codul Muncii necesită a fi modificat, dar şi alte acte normative, inclusiv legea salarizării.

„Procedura elaborării actelor legislative nu este deloc simplă și nu poate fi înfăptuită într-un ritm alert. De aceea, este important ca acest proces să se deruleze într-o atmosferă de concordanță și armonie între toţi partenerii sociali”, a spus liderul sindical.

Potrivit lui, pentru sindicatele din Moldova „contează experiența implementării reformei legislației muncii din țara baltică, care a antrenat oameni de știință, experți, iar cel mai important detaliu este faptul că rolul de coordonator al procesului de amendare a legislației muncii și l-a asumat ministerul lituanian al muncii”.

„Procesul de amendare a legislației muncii în țara noastră trebuie să decurgă în spiritul reformei legislației muncii din Lituania, în condițiile consultărilor și negocierilor colective tripartite, care să se concretizeze cu rezultate pozitive în cadrul dialogului purtat cu partenerii sociali. Or, legislația muncii trebuie să fie echitabilă, desăvârșită, astfel încât angajatul să înțeleagă că legea îi apără drepturile și interesele lui. Acordul de Asociere RM-UE nu acceptă adoptarea unor norme în măsură să înrăutățească situația lucrătorului”, a spus el.

Viceministrul Muncii și Securității Sociale al Lituaniei, Egle Radisauskiene, a relatat că elaborarea proiectului Codului Muncii în țara baltică a fost coordonată de către minister, însă partenerii sociali s-au implicat la toate etapele de concepere, perfecționare, fiecare venind cu propunerile sale. Drept dovadă este faptul că aproape 90% din articolele Codului Muncii au fost convenite în cadrul consultărilor și negocierilor tripartite.

Vorbind despre experiența de amendare a legislației muncii din țara baltică, viceministrul a accentuat că nu trebuie inventat nimic nou, ci doar trebuie ajustate normele existente la realitățile create.

„Este important să se asigure echilibrul și compromisul în dialogul dintre partenerii sociali”, a conchis Egle Radisauskiene.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.