Social

TRAFICUL DE FIINȚE UMANE ÎN MOLDOVA CREȘTE ATÂT LA NIVEL TRANSNAȚIONAL, CÂT ȘI ÎN INTERIORUL ȚĂRII

24 octombrie, 2017

Începând cu anii 2000, în Moldova, crimele ce ţin de traficul uman erau transnaționale, însă exploatarea în interiorul țării crește pe an ce trece, au spus, luni la o ședință, experții Clubului Jurnaliștilor de Investigație.

Potrivit agenției INFOTAG, şefa Secretariatului permanent al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, Ecaterina Berejan, a spus că în interiorul țării există toate tipurile de exploatare: sexuală, prin muncă, trafic de organe, cerșit pe când cea peste hotare se bazează pe munca sexuală și trafic de organe.

„Dacă mai înainte vorbeam doar de exploatarea sexuală, ceea ce ține de femei, acum vorbim și despre exploatarea prin muncă, ceea ce ține, în mare parte, de bărbați și, respectiv, pentru 2016 avem 105 de victime bărbați și 95 de victime femei”, a spus ea.

Vârsta de exploatare a femeilor scade dramatic. Dacă pe timpuri a fost de la 18 ani, acum este de la 10-12 ani. Conform strategiei Comisiei Europene, sancțiunea pentru trafic de copii este de la 8 ani în sus, iar Moldova a modificat criteriul - de la 10 ani.

Dacă mai demult era mai greu de atras persoanele pentru a le exploata, deoarece costul actelor era de 5 mii de euro, acum acestea costă maxim 2 mii de euro.

Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ) a realizat în 2009 un Ghid al normelor deontologice pentru documentarea și scrierea documentelor privind traficul ființelor umane și violența în familie. Potrivit acestuia, prevenirea traficului de persoane este foarte importantă, deoarece „unele victime care au fost exploatate în anii 2000 până în prezent au nevoie de reabilitare”.

Acest ghid este actualizat anul curent și presupune strategii pentru combaterea traficului de persoane, ocrotirea persoanelor vulnerabile, securitatea proprie și, în mare parte, idei destinate jurnaliștilor, pentru ca aceștia să fie primii în informarea publicului despre traficul de ființe umane.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.