Social

ŞEFUL DELEGAŢIEI UE ÎN RM: PRESA JOACĂ UN ROL IMPORTANT ÎN DEZVOLTAREA MOLDOVEI PE CALEA REFORMELOR EUROPENE

14 noiembrie, 2017

Mass-media joacă un rol important în dezvoltarea Moldovei pe calea reformelor europene, susţine şeful Delegaţiei Uniunii Europene în RM, Peter Michalko.

Potrivit agenţiei INFOTAG, marţi, la inaugurarea Forumului Mass-Media 2017, el a menţionat că „activitatea presei este foarte importantă, în special în contextul perioadei de tranziţie în care se află Moldova în prezent. Pentru a atinge succes în reformele care se desfăşoară în ţară, este important ca acest proces să fie înţeles de cetăţeni. Şi aici este necesară, mai mult ca niciodată, activitatea presei, care trebuie să fie cât mai obiectivă şi mai corectă”.

„Moldova reformează presa în conformitate cu standardele europene şi cu situaţia actuală la nivel internaţional şi de stat. Aceasta se referă, în primul rând, la elaborarea unor noi iniţiative legislative în domeniul mass-media. Activitatea presei întotdeauna a fost şi este în centrul atenţiei Uniunii Europene, reforma acesteia este strâns legată de agenda comună a Acordului de Asociere RM-UE”, a spus oficialul european.

Potrivit lui, „pentru o informare calitativă a cetăţenilor şi existenţa unei prese cu adevărat independente şi obiective, trebuie creat un mecanism eficient pentru a contracara fenomene precum monopolizarea pieţei, propaganda şi dezinformarea, metoda selectivă de prezentare a ştirilor”.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că „grupul de lucru creat cu sprijinul UE în Parlament pregăteşte un nou proiect de lege privind activitatea mass-media. Acesta este conceput pentru a contribui la contracararea propagandei şi dezinformării în spaţiul informaţional al republicii, precum şi la crearea unor reguli clare şi oneste în activitatea mass-media.

Potrivit lui Candu, „mass-media din Moldova se confruntă cu o mulţime de provocări, inclusiv probleme de securitate informaţională, dezvoltarea insuficientă a mass-media regionale, precum şi lipsa culturii corporative între jurnalişti.

„Pe agenda de lucru a Parlamentului se află probleme de contracarare a propagandei şi dezinformării, inclusiv interdicţia legislativă a mass-media care răspândesc informaţii false şi încalcă standardele internaţionale de activitate a presei. Proiectul de lege, elaborat de grupul de lucru special, va fi prezentat la începutul anului 2018, Acesta va permite să sporim şi securitatea informaţională în republică”, a spus speakerul.

În timpul conferinţei, Andrian Candu a acordat diplome pentru contribuţia şi dezvoltarea mass-media din Republica Moldova pentru cinci jurnalişti, inclusiv lui Anatolie Golea şi Constantin Grigoriţă.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.