Social

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A DECLARAT INADMISIBIL RECURSUL ÎN ANULARE AL FOSTULUI PREMIER VLAD FILAT

13 decembrie, 2017

Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a declarat inadmisibil recursul în anulare al fostului premier Vlad Filat. Potrivit agenţiei INFOTAG, astfel, sentinţa pronunţată în iunie 2016 privind privaţiunea de libertate pe un termen de nouă ani rămâne în vigoare, iar ultima posibilitate de a obţine revizuirea dosarului a fost epuizată.

Recursul avocaţilor în această privinţă a fost respins ca fiind „vădit neîntemeiat”. Partea motivată a hotărârii CSJ va fi publicată pe 28 decembrie.

Avocatul Igor Popa le-a declarat jurnaliştilor că va comenta decizia CSJ după de va lua cunoştinţă de motivarea hotărârii.

„Au fost epuizate toate modalităţile de contestare. Nu ne rămâne decât să pregătim materialele pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a spus Popa.

Avocaţii au cerut CSJ casarea hotărârilor instanţelor naţionale, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care Vlad Filat să fie achitat şi eliberat din detenţie. Recursul în anulare a fost depus deoarece dreptul intern oferă posibilitatea instanţei supreme de a remedia abuzurile şi încălcările admise la judecarea cauzei.

În cerere, Igor Popa a invocat lipsa publicităţii şedinţelor de judecată, încălcarea dreptului la un remediu efectiv, încălcarea dreptului la apărare, nemotivarea hotărârilor judecătoreşti.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.