Social

A FOST STABILIT COMPLETUL DE JUDECATĂ ÎN DOSARUL LUI ILAN ŞOR LA CURTEA DE APEL CAHUL

14 februarie, 2018

Dosarul primarului oraşului Orhei, omului de afaceri Ilan Şor, condamnat de instanţa primară la 7,5 ani de închisoare pentru escrocherii financiare, va fi examinat la Curtea de Apel (CA) Cahul de un complet de judecată format din Vitalie Movilă (preşedimte), Evghenii Dvurecenschi şi Nina Veleva.

Potrivit agenţiei INFOTAG, Vitalie Movilă are o experienţă de judecător de 14 de ani şi şi-a început cariera la Judecătoria Cahul. Din 2011 examinează dosare la Curtea de Apel Cahul. Evghenii Dvurecenschi a intrat în sistem, de asemenea, în 2004, însă în funcţie de magistrat la fosta Judecătorie Taraclia. În 2012 a fost desemnat preşedinte al instanţei respective, iar în 2015 devine judecător la CA Cahul. Nina Veleva activează de zece ani în sistem, fiind judecătoare la instanţa de apel Cahul din 2015.

Iniţial, dosarul lui Şor a ajuns la Curtea de Apel Chişinău. Însă din cei 21 de judecători (din şapte colegii), patru s-au abţinut de la examinarea dosarului, şase au examinat diverse măsuri preventive în acest caz, iar alţi şase s-au ocupat de dosare în care au fost implicaţi controversatul om de afaceri Veaceslav Platon şi ex-premierul Vlad Filat.

Preşedintele CA Chişinău, Ion Pleşca, la fel consideră că acest dosar nu poate fi examinat în instanţă, deoarece şefa Secretariatului Curţii este şi soţia unuia dintre avocaţii lui Ilan Şor.

INFOTAG precizează: Ilan Şor a fost arestat la 22 iunie 2016, fiind acuzat de spălare de bani şi înşelăciune prin abuz de încredere, iar la 21 iunie 2017 a fost condamnat la 7 ani şi jumătate de puşcărie.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.