Social

LOCUITORII DE LA BĂLŢI SUSŢIN CĂ PRINCIPALELE PROBLEME ALE ORAŞULUI SUNT DRUMURILE RELE ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR

19 februarie, 2018

Locuitorii de la Bălţi susţin că principalele probleme ale oraşului sunt drumurile rele, evacuarea deşeurilor şi lipsa locurilor de muncă cu un salariu decent. La această concluzie au ajuns autorii unui sondaj de opinie, realizat pe site-ul primăriei în perioada 22 ianuarie – 16 februarie.

Potrivit agenţiei INFOTAG, votarea electronică s-a desfăşurat la iniţiativa clubului „Primarii pentru creşterea economică”, care face parte dintr-un proiect al Uniunii Europene. Administrația din Bălți este membru al clubului din anul 2017. Numărul respondenților la sondaj nu este indicat. Plebiscitul „Municipiul Bălți – prin ochii locuitorilor” a avut loc pe 15 teme.

De exemplu, de infrastructura orașului sunt mulţumiţi aproximativ 42% dintre respondenți, iar unul din cinci este nemulțumit de aceasta. Mai mult de o treime din respondenţi sunt nemulțumiţi de evacuarea deşeurilor, iar 25% sunt foarte nemulțumiţi de situația gospodăririi oraşului în acest sector. În același timp, 20,2% dintre locuitorii oraşului consideră că în acest domeniu situaţia este normală.

Circa 47% dintre respondenți sunt mulțumiți de iluminatul stradal, iar 13% sunt nemulțumiți. Evaluând starea fondului de locuințe și a aspectului clădirilor, unul din cinci respondenţi sunt foarte nemulțumiţi, iar 34% au spus că nu le place.

De starea parcurilor și a zonelor verzi sunt mulţumiţi 39,6% din populație, iar 47,5% dintre respondenți sunt nemulțumiți de condițiile de odihnă și de petrecere a timpului liber în municipiu.

Localnicii au numit corupția (27,7%) și lipsa accesului la finanțare (21,3%) ca fiind principalele probleme care împiedică dezvoltarea businessului.

Întrebaţi ce trebuie dezvoltat în Bălți pentru ca oraşul să-şi revină, 28,9% dintre respondenți au numit industria și 19,7% - tehnologia informației.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.