Social

SUTE DE ANGAJAȚI AI CENTRULUI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ DIN CHIȘINĂU AU FOST EVACUAȚI DIN CLĂDIRE

11 aprilie, 2018

Miercuri, circa 400 de angajați ai Centrului de Sănătate Publică Chișinău (CSP) și 300 de vizitatori au fost evacuați de urgență din clădire, în cadrul unui exercițiu organizat de Direcția Situații Excepționale Chișinău (DSE).

Potrivit agenției INFOTAG, evacuarea s-a efectuat timp de 2,47 minute şi s-a înscris în normele de evacuare din clădire.

Directorul Centrului, Svetlana Suveică, a subliniat că exercițiul a fost organizat ca urmare a celor întâmplate la Kemerovo (Rusia), unde din cauza unui incendiu, au decedat 64 de persoane.

„Este pentru prima oară când organizăm astfel de exerciții, dar trebuie să le facem mai des, să nu avem situații de panică care să se soldeze cu traumatisme, în caz de incidente. A fost o ieșire de urgență, la fiecare dintre cele patru etaje ale clădirii este un plan de evacuare pe scări. Din angajații Centrului a fost format un grup pentru a oferi primul ajutor”, a spus Suveică.

Potrivit ei, Centrul are patru laboratoare cu preparate și instrumente care reprezintă un pericol biologic și chimic.

Ea a recunoscut că această clădire nu are un sistem bun de alarmă și că pentru aceasta a fost achiziționată o instalație sonoră.

„Cred că este important să reușim să evităm principalul pericol – panica și rănirile inevitabile în aceste cazuri”, a recunoscut Suveică.

Potrivit vicedirectorului DSE, Liviu Merzenco, a fost efectuată evacuarea simulată a cetățenilor în timpul unui incendiu.

„În general, acțiunile angajaților Centrului au fost corecte. Suntem mulțumiți, însă trebuie să dotăm clădirea cu o instalație sonoră”, a spus el, accentuând că astfel de exerciții vor continua.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.04.11 19:22 Ilie
    Si cui trebue asa ceva?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.