Social

ANDRIAN CANDU A VORBIT LA ONU DESPRE PROMOVAREA SECURITĂȚII RUTIERE ÎN MOLDOVA, ÎNSĂ NU A SPUS NIMIC DESPRE SITUAŢIA DRUMURILOR

13 aprilie, 2018

Republica Moldova conștientizează complexitatea asigurării siguranței rutiere în toată ei şi depune toate eforturile pentru realizarea acestui scop. O declaraţie în acest sens a făcut, în ajun, președintele Parlamentului, Andrian Candu, la tribuna ONU, în cadrul Reuniunii Adunării Generale a ONU privind siguranța rutieră.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Parlamentului, în discursul său, Andrian Candu a vorbit despre măsurile întreprinse pentru a reduce numărul victimelor în trafic, precum și despre importanța măsurilor de prevenire inclusiv prin instrumente legislative şi standarde în infrastructura rutieră și educație.

„Numărul victimelor accidentelor rutiere poate fi scăzut și familii intacte așteptate acasă dacă vom ține cont de noile cerințe ale siguranței rutiere, proiectele de infrastructură, dar și educația corectă a tuturor participanților la trafic – de la persoanele care conduc auto, la copii, fiecare necesită o bună cunoaștere a regulilor și obligativitatea respectării lor. Astfel, vom putea diminua cazuri fatale și accidente rutiere ce ne afectează zilnic. Parlamentul, Guvernul și societatea civilă vor continua eforturi conjugate, împreună cu partenerii internaționali pentru asigurarea unei infrastructuri rutiere sigure și pentru creșterea siguranței oamenilor”, a spus speakerul.

Andrian Candu a vorbit despre Programul „Drumuri bune pentru Moldova”, lansat în ianuarie, despre campania de informare „În brațe nu-i în siguranță”, promovată de președintele Parlamentului pentru încurajarea transportului copiilor în scaune auto, precum și despre platforma parlamentară creată pentru asigurarea implementării celor mai bune practici internaționale și a standardelor UE în tot complexul de măsuri care vizează securitatea rutieră.

În calitate de ambasador al securității rutiere, desemnat de Eastern Alliance for Safe and Sustanable Transport, precum și de președinte de Parlament, Andrian Candu a subliniat necesitatea bunei cooperări și a eforturilor comune în promovarea obiectivului global de reducere a numărului de răniți și morți în accidente rutiere.

În cadrul vizitei în SUA timp de o săptămână, Candu se va întâlni cu secretarul general adjunct ONU, Amina Mohammed, va participa la conferința parlamentară globală a Rețelei parlamentare a Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, la Washington. Speakerul va avea întrevederi la Congresul SUA, USAID, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și US Treasury (ministerul finanțelor SUA) și la Departamentul de Stat SUA.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.