Social

SONDAJ: MAJORITATEA CETĂȚENILOR MOLDOVEI NU CUNOSC DESPRE HOLOCAUSTUL DIN ŢARĂ DIN TIMPUL OCUPAȚIEI FASCISTE

15 mai, 2018

O mare parte din cetățeni Moldovei nu cunosc despre nimicirea în masă a evreilor (Holocaust – „I.”) pe teritoriul Basarabiei în perioada ocupației fasciste. Această opinia a fost prezentată marți, în cadrul unui seminar pentru jurnaliști, organizat la Chișinău de către Institutul de Istorie Orală din Moldova, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, cu sprijinul Fundației Germane „Friedrich Ebert”.

Potrivit agenției INFOTAG, unul dintre organizatorii seminarului, istoricul Alexei Tulbure a spus că, în cadrul unui sondaj de opinie realizat de către activiști, 53% dintre respondenții din Moldova au spus că nu cunosc nimic despre fenomenul nimicirii evreilor în Basarabia în perioada 1941-1942, iar 24% dintre aceștia „ceva au auzit, dar nu cunosc detalii”.

„În Moldova, chiar și în perioada așa-numitei democrații, studierea fenomenului Holocaustului nu este unul sistematic. Politicienii moldoveni, de asemenea, nu vor să vorbească despre Holocaust, ignorând intenţionat acest subiect în discursurile lor”, a spus el.

În opinia sa, Basarabia a trecut prin groaza a două regimuri totalitare, cel al lui Stalin și al lui Hitler.

„Dacă tema deportărilor și represiunilor regimului comunist este folosită activ în spațiul informațional, atunci genocidul evreilor și romilor în Basarabia, susținut inclusiv de populația locală (de obicei, era vorba de jefuirea foștilor vecini), nici nu se discută”, a subliniat Tulbure.

El consideră că politicienii împart în mod conștient populația Moldovei în abordările referitor la studierea anumitor repere istorice.

Tulbure a prezentat un alt rezultat al studiului, potrivit căruia 21% dintre respondenți consideră că de organizarea Holocaustului în Basarabia sunt vinovate autoritățile URSS.

Reprezentantul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, Ana Bărbulescu, a comunicat că în școlile din țara sa de mult a fost inclusă „Istoria Holocaustului” drept disciplină obligatorie.

„Aceasta se studiază în clasele 7-8, atunci când copiii sunt foarte receptivi și sunt destul de capabili să evalueze în mod adecvat un astfel de subiect complex. Astfel, lecții deosebite sunt cele cu întâlnirile cu victimele supraviețuitoare Holocaustului sau cu istorici-cercetători. Rezultatul a depășit așteptările noastre. Copiii sunt foarte interesați de tragedia care a avut loc în România și o evaluează”, a comunicat ea.

La școlile de vară din mai multe judeţe din România se desfășoară regulat lecții pe tema Holocaustului, iar în timpul apropiat, în România va fi inaugurat Muzeul Holocaustului Evreilor.

Potrivit specialistului principal al Ministerului Educației al Moldovei, Corina Lungu, „au fost efectuate pregătiri îndelungate pentru reproducerea evenimentelor reale ale Holocaustului în Basarabia”.

„Anul acesta, în instituțiile de învățământ din țară a fost desfășurat primul concurs republican al lucrărilor științifice ale elevilor pe această temă. Au primit 40 de lucrări din 22 de raioane. Pe 22 mai va avea loc prezentarea oficială a rezultatelor concursului. În această acțiune am fost sprijiniți de către reprezentanții Comunității Evreiești din Moldova”, a spus ea, precizând că are loc și instruirea profesorilor.

„În martie 2018, consultanții memorialului Yaad-Washem din Israel au ținut prelegeri pentru pedagogii din Edineț, Sîngerei și Bălți. Ulterior, diriginții claselor liceale de la nordul republicii au prezentat elevilor informaţii la această temă”, a spus Lungu.

Potrivit datelor neoficiale, în 1941-1942, trupele româno-germane au nimicit până la 270 de mii de evrei și romi, atât pe teritoriul din dreapta Nistrului (până la 11 de mii în ghetoul din Chișinău), cât și în Transnistria, în special în cele 49 de lagăre de concentrare.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.