Social

​GUVERNUL PROPUNE O VACANŢĂ DE NOUĂ ZILE LA SFÂRŞIT DE AUGUST ŞI ÎNCEPUT DE SEPTEMBRIE

15 august, 2018

Guvernul Moldovei propune o vacanţă de nouă zile la sfârşit de august şi început de septembrie. Potrivit agenţiei INFOTAG, Guvernul a publicat pentru consultări publice un proiect de hotărâre în acest sens.

Potrivit proiectului, se propune ca zilele de 28, 29 şi 30 august să fie considerate zile de odihnă. În locul acestora, bugetarii vor ieşi la lucru în zilele de sâmbătă, 8 și 29 septembrie şi 27 octombrie. Astfel, se formează o vacanţă de nouă zile, de la 25 august până la 2 septembrie, deoarece zilele de 27 şi 31 august sunt sărbători naţionale, iar 25, 25 august, dar şi 1 şi 2 septembrie sunt zile libere, de week-end.

În nota informativă se menţionează că sindicatele sunt cele care au venit cu propunerea de a face zile libere perioada dintre sărbătorile naţionale Ziua Independenţei şi Limba Noastră, care în acest an sunt marcate în zi de luni şi vineri.

Analiştii consideră că, prin această vacanţă lungă şi neaşteptată, autorităţile vor ca cetăţenii să poată merge la odihnă începând cu 25 august. Astfel, guvernarea încearcă să împiedice desfăşurarea unei acţiuni de protest de amploare, pe care Mişcarea de Rezistenţă Naţională a anunţat-o pentru 26 august.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.