Social

ÎN PERIOADA 20 DECEMBRIE – 20 IANUARIE, POLIŢIA DE FRONTIERĂ VA LUCRA ÎN REGIM INTENS

19 decembrie, 2018

În perioada 20 decembrie – 20 ianuarie, Poliţia de Frontieră va lucra în regim intens, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru facilitarea şi accelerarea procesului de intrare-ieşire din ţară, la cei 2 mii de angajaţi ai Poliţiei de Frontieră se vor alătura însă 500 de persoane.

„În activitate vor fi implicaţi şi studenţii de la Centrul de Excelenţă în Securitatea Frontierei. La punctele cel mai intens de traversate (Leușeni, Sculeni, Cahul, Criva și Palanca) au fost date instrucțiuni pentru formarea grupurilor de rezervă de controlori”, a menționat el.

Fredolin Lecari a spus că începând cu 21 decembrie va fi deschis traficul la punctul de control Palanca-Maiaki-Udobnoe de la frontiera moldo-ucraineană, care a fost modernizat din fondurile UE.

Potrivit lui, la o distanţă apropiată de zonele de control vor fi patrule ale Ministerului Afacerilor Interne, care vor avea drept sarcină să asigure ordinea publică.

El a subliniat că prioritatea absolută la trecerea frontierei va fi acordată familiilor care călătoresc cu copiii.

„Contăm pe înțelegerea celorlalţi cetățeni. Această măsură este extrem de importantă. Pe de altă parte, promitem că controlul documentelor pentru o mașină cu patru pasageri nu va depăși 5 minute, iar la aeroport acesta va dura nu mai mult de 20 de secunde pentru un pașaport de persoană”, a promis Lecari.

Șeful Poliţiei de Frontieră a remarcat că nu există informații despre schimbarea graficului de lucru şi măsuri suplimentare de control la frontiera moldo-ucraineană.

„Toate cele 33 de puncte principale vor funcționa în regim obişnuit. Același lucru se referă la cele șapte puncte principale de la frontiera cu România. În această perioadă ne aşteptăm ca numărul cetățenilor care traversează frontiera noastră să ajungă la peste 1 milion de persoane, iar numărul mijloacelor de transport va ajunge la peste 400 de mii de unități”, a subliniat Fredolin Lecari.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.