Social

ASP VA ASIGURA CU ACTE DE IDENTITATE PROVIZORII CETĂȚENII REPUBLICII MOLDOVA CU DREPT DE VOT

15 februarie, 2019

Cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care nu au buletin de identitate sau acesta este expirat pot obţine acte de identitate provizorii pentru a putea vota la alegerile parlamentare din 24 februarie.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la Agenţia Servicii Publice (ASP), angajații subdiviziunilor responsabile de eliberarea actelor de identitate, inclusiv în cadrul centrelor multifuncționale, vor lucra în această zi şi vor elibera buletine de identitate provizorii și vor asigura înmânarea actelor de identitate în intervalul orar 7.00 – 21.00.

În perioada 19-24 februarie, buletinul de identitate provizoriu va fi eliberat gratuit, la solicitare. Solicitanții nu vor prezenta documente de stare civilă dacă informațiile cu privire la datele personale și modificarea lor se regăsesc în Registrul de stat al populației.

Cetățenii care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 24 ianuarie – 21 februarie, indiferent de termenul de acordare a serviciului solicitat și tariful achitat, pot ridica actul de identitate până la data de 22 februarie inclusiv.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.02.15 18:46 Leo
    Nu este corect, de loc!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.