Social

ANGAJAMENTELE ASUMATE ÎN FAŢA FMI NU VOR AFECTA OAMENII CU VENITURI MICI – PREMIERUL MAIA SANDU

17 iulie, 2019

Pentru a debloca relațiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI), ca acesta să ofere republici $46,5 mil. pentru acoperirea deficitului bugetar, Guvernul Moldovei şi-a asumat anumite obligații fiscale. Despre aceasta a declarat premierul Maia Sandu la întâlnirea de marți seara cu diaspora moldovenească de la Berlin.

Răspunzând la întrebarea corespondentului special al agenţiei INFOTAG despre condițiile de alocare a acestei tranșe a FMI, șefa Guvernului a subliniat că îndeplinirea acestor angajamente nu va afecta cetățenii Republicii Moldova cu venituri mici.

Potrivit premierului, detaliile angajamentului Republicii Moldova vor fi publicate ulterior. Sandu a spus că „lupta împotriva corupției și restabilirea activității statului de drept” sunt prioritățile principale ale Guvernului său.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, care a participat la întâlnire, a subliniat că pentru dezvoltarea Republicii Moldova este importantă și reluarea asistenței macrofinanciare a Uniunii Europene, decizia în acest sens fiind luată acum două zile la Bruxelles.

„Nouă, ca țară, ne este rușine să mergem prin lume cu mâna întinsă, dar sperăm că, atunci când toate instituțiile statului vor funcţiona pe deplin și impozitele plătite vor ajunge în trezoreria statului, Moldova va reuși treptat să se descurce şi fără sprijinul financiar extern”, a spus el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.