Social

AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ A LANSAT COMPETIȚIA MOLDOVA ECO ENERGETICĂ

20 august, 2019

Agenţia pentru Eficienţă Energetică, împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială lansează Competiţia Moldova Eco Energetică, ediţia 2019.

Organizatorii proiectului au relatat pentru agenţia INFOTAG, că recepţionarea propunerilor de proiect are loc în perioada 19 august – 1 octombrie 2019.

Din numărul total de participanţi vor fi selectaţi 15 finalişti, care vor participa la o serie de traininguri, sesiuni de coaching şi networking în domeniul antreprenoriatului, ca ulterior în cadrul unui eveniment să fie premiaţi 5 finalişti câte unul din sectoarele: agricol, IT, transporturilor, industrie, femei în sectorul energetic.

Pentru componenta de premiere a fost alocat un buget de $50 mii. Premiile competiţiei vor fi acordate de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, în luna noiembrie.

„Moldova Eco Energetiсă”, ediţia 2019, este parte a programului „Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republic of Moldova”. Competiţia are ca obiectiv identificarea şi promovarea iniţiativelor antreprenoriale în domeniul eficienţei energetice şi surselor regenerabile de energie în cele mai importante sectoare ale economiei naţionale.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.