Social

COMISIA PARLAMENTARĂ A APROBAT ANULAREA RESTRICȚIILOR PENTRU DESCHIDEREA FARMACIILOR

02 octombrie, 2019

Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a aprobat miercuri pentru prima lectură un proiect de lege pentru anularea restricțiilor teritoriale și demografice privind deschiderea de noi farmacii.

Potrivit agenției INFOTAG, proiectul de lege prevede anularea prevederilor Legii privind activitatea farmaceutică, potrivit cărora „farmaciile (filialele) nou-fondate trebuie să fie amplasate la o distanţă de cel puțin 250 metri (cale accesibilă) de la farmacia existentă și la o distanţă de cel puțin 500 metri de la farmacia existentă cu funcţie de preparare a medicamentelor extemporale”.

O altă prevedere presupune că, „pentru deschiderea unei farmacii, sunt stabilite norme demografice”. Numărul populației este confirmat printr-un certificat emis de autoritatea publică locală. În municipii, orașe, centre raionale și alte localități cu statut de oraș, se creează o farmacie la 3-4 mii de locuitori.

Deputatul Partidului Socialiștilor, Vladimir Odnostalco, a amintit că, atunci când au fost introduse restricțiile în cauză, obiectivul a fost de a trimite agenții economici în satele în care nu există farmacii.

„Însă aceste prevederi încalcă legea concurenței. Agenții economici merg în instanţele de judecată, câștigă procesele, iar apoi primesc licența corespunzătoare. Aşa se dezvoltă corupția. În plus, sunt încălcate o mulţime de directive europene”, a spus el.

Potrivit deputatului, farmaciile existente au instituit un monopol, care, printre altele, afectează negativ formarea preţurilor.

Deputatul blocului ACUM, Lilian Carp, consideră că anularea restricțiilor nu va afecta formarea prețurilor la medicamente, de aceea ar trebui de acţionat după exemplul produselor de primă necesitate, atunci când veniturile din vânzarea lor nu pot depăși 7-10%.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.