Social

FOSTUL PREMIER VLAD FILAT, CONDAMNAT LA NOUĂ ANI DE ÎNCHISOARE, A FOST ELIBERAT

04 decembrie, 2019

Fostul premier al Moldovei, Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare, a fost eliberat marţi din închisoare. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat jurnaliştilor avocatul său Ion Vîzdoagă.

Potrivit lui, Filat a fost eliberat în baza unei încheieri a judecătoriei sectorului Ciocana, potrivit prevederilor ce ţin de liberarea condiţionată.

Ofiţerul de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Oleg Pîntea, a confirmat că instituţia execută decizia judecătorească.

"Există o încheiere a instanţei de judecată Chişinău în privinţa lui Vladimir Filat şi noi suntem obligaţi să o punem în executare. El a fost eliberat", a spus Pîntea.

În septembrie curent, termenul de detenţie a lui Filat, condamnat la nouă ani de închisoare, a fost redus cu 685 de zile, adică cu aproximativ 1 an şi 9 luni. La bază a stat decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la condiţiile de detenţie a lui Filat. Conform Codului de procedură penală al Moldovei, persoanele deţinute cel puţin zece zile în condiţii inumane sau degradante pot cere reducerea termenului de detenţie sau compensaţie bănească. Vlad Filat s-a adresat la CEDO cu o plângere privind încălcarea drepturilor sale şi anume condiţiile de detenţie, ilegalitatea deţinerii sale în arest şi respectarea vieţii private.

CEDO a admis parţial cererea lui, după care avocaţii s-au adresat din nou în instanţă cu cererea de liberare condiţionată după ce a executat două treimi din pedeapsă. Ţinând cont de reducerea pedepsei de detenţie, aceasta constituie şapte ani şi trei luni, dintre care Filat a executat patru ani şi jumătate.

După cum a informat anterior INFOTAG, Vlad Filat a fost condamnat pe 27 iunie 2016 la nouă ani de detenţie cu confiscarea averii şi interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru o perioadă de cinci ani. De asemenea, el a fost amendat cu 60 mii lei ($3 mii). El a fost acuzat de corupţie, trafic de influenţă, luare de mită în valoare de $250 mil. de la omul de afaceri Ilan Şor, care a fost arestat cu câteva zile înainte de pronunţarea sentinţei.

În cel de-al doilea dosar penal împotriva lui Filat, pornit la mijlocul lunii ianuarie, el este acuzat că din banii furaţi de la Banca de Economii a achitat pentru serviciile unei companii americane de lobby suma de 12,8 mil. lei. Procurorii au calificat acest lucru drept "spălare de bani în proporţii deosebit de mari".

Vlad Filat şi avocaţii săi consideră că ambele dosare sunt politice. Ei sunt siguri că în spatele acestora se află fostul lider al Partidului Democrat, principalul oligarh al Moldovei, Vladimir Plahotniuc, care controla justiţia moldovenească. După schimbarea puterii în iunie curent, Vlad Filat, aflat în închisoare, a acordat două interviuri posturilor de televiziune din Moldova, care au durat o oră şi jumătate. El se consideră nevinovat.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.12.04 10:00 Galina
    Asa inca nu este totul!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.