Social

​CSP A APROBAT TREI ADJUNCȚI AI PROCURORULUI GENERAL AL MOLDOVEI

06 decembrie, 2019

Consiliul Superior al procurorilor (CSP) a aprobat vineri trei adjuncți ai procurorului general al Moldovei, Alexandru Stoianoglo.

Potrivit agenţiei INFOTAG, aceştia au devenit Iurie Perevoznic, Ruslan Popov și Mircea Roșioru.

Prezentând candidații la Consiliu, Stoianoglo a subliniat că toți trei cunosc activitatea procurorilor din interior, căci au lucrat mult timp în diferite funcții la instituţie departament. Doar Perevoznic a plecat din sistem, activând drept avocat parlamentar. Popov este doctor în drept, a trecut prin numeroase etape ale carierei în procuratură, iar din august 2018 este şef al secției de analiză criminologică. Roşioru activează în procuratură încă din 2010, ar anterior a fost membru al Comisiei de evaluare a candidaților pentru funcția de judecător la Institutul Național de Justiție.

Întrebat despre prioritățile în activitate, Perevoznic a menționat că scopul său este ca procurorii să recâștige încrederii cetățenilor.

„Procurorii trebuie să fie profesioniști incoruptibili și obiectivi în domeniul lor”, a spus el.

Popov este convins de necesitatea investigării dosarelor de rezonanţă. În același timp, el consideră că măsurile procesuale speciale, cum ar fi interceptările, perchezițiile, arestările, trebuie utilizate cu precauție, precum și trebuie să se renunţe la justiția selectivă.

Stoianoglo a spus că are încredere în aceste persoane și știe că ei sunt specialiști responsabili.

CSP a aprobat în unanimitate candidații propuși.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.12.09 09:11 Leonid
    Kogda uje nacinutsea posadki gromkie?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.