Social

STUDIU: MAJORAREA TAXELOR PENTRU ȚIGĂRILE ELECTRONICE DESCURAJEAZĂ FUMĂTORII SĂ TREACĂ LA ALTERNATIVE MAI PUȚIN NOCIVE

15 ianuarie, 2020

Majorarea accizelor pentru țigările electronice ar putea descuraja fumătorii adulți să ia în considerare produsele cu nicotină mai puțin dăunătoare sau, dimpotrivă, să încurajeze vaperii să treacă înapoi de țigări obișnuite. Aceasta este concluzia unui nou studiu publicat de Biroul Național de Cercetări Economice, scrie The New York Times.

Studiul a examinat situația din Minnesota, unul dintre primele state din SUA, care a impus o taxă de 95%pentru țigările electronice. Cercetarea arată că efectul acestei majorări a fost, practic, insesizabil, întrucâtnumărul de fumători s-a redusîn aceeași măsură ca și în statele care nu au aplicat astfel de accize.

Cercetarea a fost realizată de Henry Saffer, Michael Grossman, Daniel L. Dench şi Dhaval M. Dave, care au folosit datele unui amplu sondaj despre consumul de tutun. Scopul lor a fost să afle dacă ţigările eletronice au ajutat fumătorii adulţi să renunţe la ţigările clasice, care predispun la apariţia mai multor boli şi, estimativ, cauzează unul din cinci decese în Statele Unite ale Americii.

Ei au concluzionat că există probabilitatea ca vapingul să încurajeze mai mulţi oameni să fumeze, oferindu-le oportunitatea să încerce pentru prima dată nicotina. De asemenea, vaping-ul ar provoca oamenii, care vor să renunțe la acest viciu, să continuă să fumeze, pentru că aceștia pot utiliza țigările electronice acolo unde fumatul est interzis.

Experimentul, care a prevăzut introducerea taxelor în Minssota, i-a ajutat pe cercetători să măsoare și efectele generale reale.

Când Minessota a scumpit produsele de vaping, cercetătorii au constatat că, fumătorii au continuat să fumeze ţigări clasice, în loc să treacă la ţigările electronice. Reducerea continuă a numărului de fumători printre adulţi a încetinit, în timp ce în statele care nu au introdus impozite majorate pentru vaping, acest indicator a continuat să descrească.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că scumpirea ţigărilor electronice a descurajat fumătorii din Minnesota să le încerce şi, prin urmare, a determinat mai puţini fumători să renunţe la ţigările clasice, în favoarea celor electronice. Măsurând diferenţa dintre tendinţe, cercetătorii au estimat că Minessota a încurajat în jur de 32 de mii de adulţi să continue să fumeze ţigări.

În sondaj nu au fost incluse date privind numărul persoanelor care au renunţat definitiv la nicotină, opţiune care ar fi fost, bineînțeles, cea mai sănătoasă pentru fumători. Deşi este cert, că majoritatea produselor de vaping sunt mai sigure pentru sănătate decât ţigările, nu este deocamdată clar cu cât mai sigure sunt ele.

Însă, în general, aproape toţi cercetătorii din domeniul sănătăţii publice susţin că trecerea la ţigările electronice este o opţiune mai bună, decât continuarea fumatului. Ei descriu trecerea de la fumat la vaping, ca pe o formă de „reducere a riscurilor”, o opţiune mai sigură, chiar dacă nu este sigură în totalitate.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.