Social

PREŞEDINTELE IGOR DODON SALUTĂ RITMUL DE CONSTRUCŢIE A STADIONULUI DE LA COMRAT, FINANŢAT DE TURCIA

22 ianuarie, 2020

Preşedintele Igor Dodon salută ritmul de construcţie a stadionului de la Comrat, finanţat de Turcia. Potrivit agenţiei INFOTAG, în cadrul vizitei sale în Găgăuzia, el a menţionat că „acest complex sportiv este construit de către partenerii turci și aproape o jumătate din lucrări sunt finisate, iar volumul sumar al investițiilor constituie aproximativ 7 milioane de euro”.

Inaugurarea stadionului este preconizată pentru vara anului 2020. Stadionul va avea o capacitate de 5 mii de spectatori, iar sala de sport care se construiește în imediata vecinătate – de circa 120 de persoane.

„Le-am mulțumit prietenilor noștri turci pentru sprijinul acordat în realizarea numeroaselor proiecte în Republica Moldova și în special în Găgăuzia. Mi-am exprimat încrederea că localnicii care practică sportul vor aprecia la justa valoare noul stadion”, a spus Dodon.

De asemenea, el a vizitat întreprinderea „Vinurile Comratului”. În prezent, compania include trei fabrici și peste 400 de hectare cu plantații de viță-de-vie, unde activează circa 160 de angajați. Portofoliul acesteia include peste 50 de serii de produse care sunt exportate în țări precum: Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia, Japonia, China, Rusia, Kazahstan, Belarus, Ucraina, Uzbekistan.

„Am vizitat câteva secții, i-am salutat pe lucrători și am apreciat înalt activitatea combinatului de vinuri. Am dat asigurări conducerii și angajaților întreprinderii că autoritățile țării vor acorda o atenție deosebită producătorilor autohtoni și extinderii pieței de desfacere a produselor lor”, a remarcat Preşedintele.

După cum a informat anterior agenția INFOTAG, în cadrul vizitei în Moldova în octombrie 2018, președintele Turciei, Recep Erdogan, a mers în Găgăuzia cu elicopterul, care a venit special din Turcia. În timpul aterizării pe stadionul din Comrat, elicopterul a deteriorat una dintre clădirile acestuia. Atunci președintele Erdogan a promis că va construi un nou stadion în Găgăuzia.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.