Social

LA SFÂRŞITUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE, ÎN MOLDOVA AU FOST ÎNREGISTRATE 273 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS, ŞASE PERSOANE AU DECEDAT

06 aprilie, 2020

La sfârşitul săptămânii trecute, în Moldova au fost înregistrate 273 de cazuri noi de infecție cu coronavirus, iar șase persoane au decedat. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta arată datele oficiale publicate de centrul de comandă pentru gestionarea situației legate de COVID-19.

Conform acestor date, sâmbătă au fost procesate 681 de teste. Dintre acestea, 161 au avut rezultat pozitiv. Printre noile cazuri, 11 au fost confirmate la cetățenii moldoveni care s-au întors din străinătate. În 150 de cazuri, a avut loc infectare locală. În noaptea spre sâmbătă și în timpul zilei, au fost înregistrate trei decese. Este vorba despre o tânără de 27 de ani din Tiraspol şi de doi locuitori din Chișinău, de 65 și 57 de ani.

Duminică au fost procesate 349 de teste.

„Dintre acestea, coronavirusul a fost confirmat în 112 cazuri. Opt cazuri sunt de import, iar 104 cazuri sunt de infectare locală. Astfel, numărul cetățenilor infectați în Republica Moldova a ajuns la 864 de persoane. Din păcate, au fost înregistrate alte trei decese. Numărul total al deceselor este de 15”, a declarat Președintele Igor Dodon duminică seara.

Potrivit lui, din numărul total de cetățeni infectați, 293 sunt la Chișinău, 132 – în raionul Ștefan Vodă, 126 – în Soroca, 47 – în regiunea transnistreană.

Președintele a subliniat că numărul persoanelor infectate este în creștere.

„Aceasta înseamnă că ne pregătim pentru al patrulea scenariu, care presupune peste o mie de persoane infectate. Acest scenariu mai presupune că vom antrena mai multe spitale în tratamentul coronavirusului, precum și vom implica toţi lucrătorii medicali disponibili în procesul de tratament”, a spus Dodon.

Potrivit lui, dintre cele 864 de persoane infectați, 240 sunt lucrători medicali.

„Acesta este un număr mare. Au fost efectuate teste în rândul a 842 de lucrători medicali, dintre care în cazul a 240 a fost confirmat diagnosticul de coronavirus. Ne pregătim de faptul că vom efectua teste la toți lucrătorii medicali. Pentru aceasta avem numărul necesar de teste, iar în curând va ajunge un nou lot mare pe care l-am comandat din China”, a spus Dodon.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.04.06 12:29 Andrei
    Asta inca nu este epicentru...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.