Social

DECLARAŢIE

14 septembrie, 2020

Am rămas stupefiat şi profund indignat, aflînd că numele meu a apărut printre semnatarii unei Declaraţii recente emise de Asociaţia obştească «Parlamentul - 90».

Pun la curent opinia publică că îmi exprim dezacordul total atît faţă de conţinutul Declaraţiei cît şi faţă de metodele amorale şi distructive pe care le utilizează în ultimul timp această Asociaţie.

În acest context declar:

Această Asociaţie nu exprimă nici pe departe poziţia majorităţii deputaţilor de legislatura a XXII-а (1990-1994), căci ea, fiind un ONG, este monopolizată de persoane cu viziuni extremiste.

Mă desolidarizez total de poziţiile luate şi acţiunile întreprinse în ultimii ani de acest ONG, pe care le consider de orientare antistatală, antinaţionaăl şi cu intenţii destabilizatoare.

Îmi anunţ încetarea calităţii de membru al acestei organizaţii obşteşti în semn de protest, deoarece ea a devenit în mod benevol o unealtă a forţelor care luptă pentru lichidarea Republicii Moldova.

Consider că această organizaţie lichidatoristă calcă în picoare scopurilor fixate în Declaraţia de Independenţă în care se pune accentul pe valorile noastre identitare, inclusiv pe cele morale, valori specifice poporului nostru. Organizaţia în cauză contribuie cu bună ştiinţă la creşterea dezastrului din ţara noastră – mă refer la dezastrul politic, economic, social şi cultural.

Sînt convins că majoritatea deputaţilor primului Parlament sprijină poziţiile exprimate în prezenta declaraăie.

Valeriu Daraban,
deputat al Parlamentului RM (1990-1994)

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2020.09.14 17:27 Efim
    Bravo! Un pas corect si firesc!
  2. 2020.09.14 17:28 Stanislav
    Dl Daraban are o 100 de procente dreptate...
  3. 2020.09.14 17:29 Alexei
    Zacem eto delaetsea za spinami cestnih i poreadocinih liudei?!?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.