Social

O COMISIE PARLAMENTARĂ SPECIALĂ VA ELABORA STRATEGIA DE DEZVOLTARE A SECTORULUI SĂNĂTĂŢII PENTRU PERIOADA 2020-2030

27 noiembrie, 2020

O comisie parlamentară specială va elabora proiectul Codului sănătăţii şi Strategiei de dezvoltare a sectorului sănătăţii a Republicii Moldova pentru perioada 2020-2030. Potrivit agenţiei INFOTAG, Parlamentul, în şedinţa plenară de vineri, a aprobat hotărârea de constituire a unei comisii speciale.

Comisia va elabora şi va prezenta Parlamentului în termen de 90 de zile cele două documente. Potrivit hotărârii, în scopul îndeplinirii sarcinilor care îi revin, comisia specială va antrena în activitatea sa specialişti din cadrul Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale, colaboratori ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţeanu" şi ai Şcolii de Management în Sănătate Publică, experţi din ţară şi de peste hotare.

Comisia va avea 7 membri, reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare. Preşedinte a fost aleasă deputata Platformei parlamentare "Pentru Moldova", Ruxanda Glavan. Parlamentul a mai desemnat următorii deputaţi în componenţa comisiei: Alla Darovannaia (Fracţiunea PSRM), Ghenadie Buza (Fracţiunea PDM), Efrosinia Greţu (Grupul parlamentar "Pro Moldova"), Igor Himici (Fracţiunea Partidului "ŞOR"), Dan Perciun (Fracţiunea PAS), Liviu Vovc (Fracţiunea Platforma "DA").

De asemenea, deputaţii au aprobat, în şedinţa plenară de astăzi, în prima lectură, un proiect de lege care are drept scop îmbunătăţirea funcţionării Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică şi consolidarea capacităţilor acesteia de a reacţiona calitativ pentru combaterea pandemiei COVID-19 şi a altor eventuale epidemii.

Prin modificarea Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, componenţa Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică va fi formată din membri ai Guvernului şi reprezentanţii ai structurilor subordonate Guvernului în responsabilitatea directă a cărora este monitorizarea şi combaterea unei urgenţe în sănătate publică (50%) şi specialişti în domeniul sănătăţii publice reprezentanţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Şcolii de Management în Sănătate Publică, din societatea civilă (50%). De asemenea, cu drept de vot consultativ vor fi antrenaţi reprezentanţi ai organismelor internaţionale.

Autorii proiectului de lege, deputaţi ai fracţiunii Platforma "DA", Alexandru Slusari, Dinu Plîngău şi Liviu Vovc, argumentează că modificarea componenţei Comisiei va avea drept impact luarea celor mai bune decizii, în termeni optimi, pentru combaterea unei eventuale epidemii.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.11.27 14:33 Fima
    Deputatii deja simteau ca ei trebue sa plece...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.