Social

EFECTUL INVERS AL LUPTEI ÎMPOTRIVA FUMATULUI. TAXELE MARI PENTRU NOILE ALTERNATIVE AR PUTEA STAGNA LUPTA CU ACEST VICIU

23 iulie, 2021

„Urmați știința” - este un îndemn de mobilizare, omniprezent în lupta mondială împotriva virusului COVID-19. În calitate de economiști în domeniul sănătății, experții americani Charles Courtemanche, Catherine Maclean și Michael F. Pesko se declară îngrijorați de faptul că aceeași abordare pare să fie dată la o parte în lupta împotriva unei alte epidemii: fumatul. Potrivit specialiștilor, dispozitivele electronice de livrare a nicotinei ar fi mai puțin dăunătoare decât țigările obișnuite, iar majorarea taxelor pentru acestea ar putea duce la creșterea numărului de fumători.

Țigările electronice sunt disponibile pe piața mondială de peste un deceniu, timp în care au fost obținute informații substanțiale cu privire la riscurile pe care acestea le prezintă pentru sănătate. Un raport al Academiilor Naționale de Științe, Inginerie și Medicină din SUA susține că, deși țigările electronice nu sunt lipsite de riscuri, acestea sunt mai puțin dăunătoare decât țigările convenționale.

Experții spun că în pofida unei preconcepții comune atât în rândul populației, cât și al profesioniștilor din domeniul sănătății, nicotina în sine nu este cancerigenă. S-a constatat faptul că expunerile la un nivel ridicat de nicotină dăunează creierului în curs de dezvoltare al rozătoarelor, dar acest prejudiciu nu a fost documentat în cazul creierului uman și nici nu a fost comparat cu alte substanțe, cum ar fi cofeina, alcoolul sau marijuana.

Între timp, snus-ul este utilizat pe scară largă în Suedia, unde rata fumatului este una dintre cele mai mici din lume. O marcă suedeză de snus a primit statut de „produs de tutun cu risc redus”, emis de Food and Drug Administration (FDA). Astfel, compania a obținut permisiunea de a indica pe ambalajul produselor sale informația potrivit căreia acestea oferă un „risc mai mic de cancer al gurii, boli de inimă, cancer pulmonar, accident vascular cerebral, emfizem și bronșită cronică”.

În pofida potențialului lor de reducere a riscurilor, dispozitivele electronice au fost întâmpinate cu un scepticism semnificativ. În mare parte, această neîncredere este determinată de posibila creștere a utilizării țigărilor electronice de către minori. Specialiștii americani spun că, din fericire, îngrijorările legate de faptul că țigările electronice acționează ca o „poartă de acces” către țigări nu s-au materializat, iar fumatul în rândul tinerilor se află la un nivel istoric scăzut.

Taxarea produselor cu nicotină pe baza riscului relativ al acestora este o abordare pentru a stimula reducerea riscurilor. Într-un astfel de cadru, țigările combustibile (produsele cu cel mai mare risc) ar fi trebuit mai puternic impozitate decât produsele cu risc mai scăzut, cum ar fi țigările electronice și snus, explică experții din SUA.

„Factorii de decizie ar trebui să stimuleze mai degrabă decât să împiedice dorința oamenilor de a utiliza produse mai puțin riscante. O abordare fiscală adecvată este de a impozita produsele din tutun în funcție de risc. Prin urmare, impozitarea dispozitivelor electronice de livrare a nicotinei și a snus-ului ar trebui să fie mult mai mică decât cea a tutunului combustibil. O astfel de politică de impozitare diferențiată în baza riscurilor este în concordanță cu știința și ne va ajuta să punem capăt epidemiei fumatului”, declară în articol economiștii americani Charles Courtemanche, Catherine Maclean și Michael F. Pesko.

În termeni practici, unele persoane vor trece de la un produs la altul în funcție de preț. Astfel, un efect neintenționat, dar inevitabil al creșterii taxelor pentru țigările electronice este creșterea consumului de țigări. Această trecere la țigări ar putea majora în mod semnificativ numărul total al deceselor și al bolilor legate de tutun și va fi un rezultat tragic pentru sănătatea publică, notează specialiștii americani.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2021.07.23 11:09 David
    La noi luta acum stagneaza...
  2. 2021.07.23 14:20 Victoria
    Compania BAT are multe produse care nu dauneaza sanatatea cei, care fumeaza.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.