Presa
REGLEMENTAREA TRANSNISTREANĂ ESTE REŢINUTĂ DE NEDETERMINAREA AUTORITĂŢILOR MOLDOVEI – MINISTERUL RUS DE EXTERNE
Avansarea în chestiunea reglementării transnistrene este reţinută de faptul că încă nu este clar cine totuşi ia decizii la Chişinău, consideră ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
După cum transmite INFOTAG, într-un interviu pentru compania de radio şi tv „Mir” el şi-a exprimat regretul că „Alianţa care a venit la guvernare în urma alegerilor aşa şi nu poate să-şi formuleze o poziţie comună”.
„Preşedintele interimar face declaraţii care, în esenţă, trebuie interpretate că el nu este de acord cu însăşi existenţa naţiunii moldoveneşti, fapt ce trezeşte întrebarea dacă el crede sau nu în statalitatea moldovenească. Dacă nu, atunci prea puţin probabil că transnistrenii vor dori împreună cu cealaltă parte a Moldovei să se unească cu vreun stat. Este o utopie să sperăm aşa ceva”, consideră Lavrov.
El a amintit că în Moldova se vor desfăşura noi alegeri „pentru ca totuşi să fie asigurată într-un mod oarecare stabilitatea politică”.
În opinia ministrului, „abia după aceasta vom putea trage concluzii în privinţa planurilor Chişinăului”.






