Comunicate de presă

DE ZIUA PROFESORULUI, TRANSFORMA-ȚI VISELE ÎN REALITATE CU ÎMPRUMUTUL POTRIVIT

04 octombrie, 2018

Ofertă specială pentru persoanele care activează în sistemul educațional

Cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului, FinComBank S.A. vine cu oferte speciale de creditare pentru a aduce un omagiu celor care ne învață. Promoția va avea loc în perioada 1 – 31 octombrie a anului curent. Persoanele care activează în sistemul educațional pot beneficia de condiţii avantajoase pentru împrumut bancar.Oferta include serviciile Express Credit, cardul de credit OPTI și Ipoteca Locativă.

„Stimați profesori, ţinem să Vă mulţumim pentru munca responsabilă şi dăruirea cu care educaţi noua generaţie. Dumneavoastră sunteţi cei care dezvoltaţicapacităţile intelectuale ale societăţii noastre și contribuiți la bunăstarea familiilor. Astfel, prin această promoţie, vrem să vă demonstrăm încă o dată că ţinem cu tot dinadinsul să contribuim la succesul şi prosperarea Dvs. Știm că fiecare are planurile și pasiunile lui, fie că este vorba despre o casă nouă sau renovarea celei vechi, o excursie în țară sau o vacanță peste hotare, o carte sau o întreagă bibliotecă, fie toate acestea la un loc. Prin urmare, credem că fiecare plan merită o soluție viabilă. De aceea, FinComBank S.A a pregătit oferta potrivită pentru orice plan Vă doriți!”, a menționat Elena Stovbun, Vicepreședinte al Comitetului de Conducere, director Departamentul de Dezvoltare al Businessului.

Persoanele care activează în sistemul educațional, cum ar fi: grădinițe, școli, gimnazii, licee, școli profesionale, colegii, precum și cei din învățământul superior, potbeneficia de condiții avantajoase pentru un împrumut bancar la următoarele servicii:

    - Express Credit Vă oferă posibilitatea de a obține un credit rapid până la 150.000 de lei, pentru o perioadă de până la 5 ani, fără gaj, pentru nevoiele de zi cu zi. Cu ocazia zilei profesorului, FinComBank S.A. a redus rata dobânzii anuale pînă la 4,99%. De asemenea, Banca nu solicită certificatul de salariu.

    - Cardul de credit OPTI Vă permite achitarea cumpărăturile la comercianţişi pe Internet, precum și ridicarea numerarul din bancomate. Pe durata promoției, FinComBank S.A. a redus rata dobânzii pînă la 9,99%. Cardul de credit OPTI oferă un credit pînă la 150.000 de lei, pe termen de pînă la 36 de luni. Mai mult decât atât, dacă întoarceți împrumutul în termen de 60 de zile, atunci nu plătiți nicio dobândă.

    - Ipoteca Locativă Vă permite cumpărarea sau renovarealocuinței. În funcție de scopul propus, puteți beneficia de un împrumut ipotecar pentru o perioadă de până la 20 de ani, în limita a 80% din valoarea proprietății sau până la 100% din costurile estimate, dacă sunt necesare lucrări de reparații. Pe perioada promoției, FinComBank S.A. propune o rată anuală preferențială de 6,99% pentru primul an de credit.

Mai mult decât atât, puteţi socilita Credit Online. Accesaţi link-ul https://fincombank.com/ro/solicitare-credit-online/, completaţi casetele de pe site şiprimiţi un SMS cu decizia referitore la eliberarea creditului, direct pe telefonul mobil. Atât de simplu!

E timpul să Vă bucuraţi de roadele muncii voastre! FinComBank S.A. Vă vine în ajutor!

Pentru a afla condiţiile accesați https://fincombank.com/ro/credite-pentru-tine/.

Pentru mai multe informaţii:

Теl.: (+373-22) 26-99-99
E-mail:
fincom@fincombank.com
Website: www.fincombank.cоm

_________________________

FinComBank a fost fondată în anul 1993. Printre clienții FinComBank se numără persoane fizice, businessul micro, mic şi mijlociu, care reprezintă toate sectoarele de bază ale economiei țării. Pe parcursul mai multor ani banca are o colaborare de succes cu Banca Mondială, Fondul European pentru Europa de Sud-Est (European Fund for Southeast Europe), Corporaţia pentru investiţii străine private (Overseas Private Investment Corporation (OPIC), FinComBank este membru al Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltarea Businessului Agricol (IFAD), al Proiectului de Investiţiişi Servicii Rurale (RISP), precum şi al Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii, faza I și II (PACI, PACII).

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.10.04 13:25 Fima
    Ce gest frumos a facuta FinComBank pentru pedagogii, bravo bancii!
  2. 2018.10.04 13:31 Angela
    Adavarat este ca un vis frumos si dulci...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.