Comunicate de presă

MAIB – “Leader in Acquiring 2018”, fiind banca lider în acceptarea cardurilor, potrivit Mastercard

14 iunie, 2019

Portofoliul de aprecieri ale Moldova Agroindbank este completat de sistemul internaţional de plată Mastercard, care a desemnat MAIB banca “Leader in Acquiring” din Moldova, conform rezultatelor anului 2018. Evenimentul de premiere a avut loc cu ocazia forumului “Mastercard Day”.

Distincţia reconfirmă statutul de lider al Moldova Agroindbank şi faptul că este cel mai mare acceptant de carduri pe toate domeniile de business: POS terminale, ATM, comerţ electronic, terminale unattended (terminale de autodeservire), banca oferind clienţilor săi cele mai variate şi inovative soluţii de acceptare a plăţilor prin intermediul cardurilor bancare.

Poziţia de lider incontestabil în domeniul acceptării cardurilor este consolidată continuu în aspectele de:

  • cantitate: cca 50% din piaţa de acceptare a tranzacţiilor de plată din Republica Moldova revine MAIB.
  • calitate: cca 99% din POS terminalele la comercianţi sunt dotate cu tehnologia contactless de acceptare a cardurilor, ceea ce înseamnă rapiditate, comoditate şi simplitate în efectuarea operaţiunilor de plată atât pentru client, cât şi pentru comerciant.
  • inovaţie: MAIB implementează soluţii şi oferă posibilităţi unicale pe piaţa Republicii Moldova prin intermediul terminalelor de autoservire – aparate de cafea care integrează POS terminale, zone de autoservire în supermarketuri, parcomate etc.

“Acest premiu ne obligă şi ne motivează deopotrivă să implementăm în continuare strategia de dezvoltare pentru a oferi cele mai moderne şi diversificate soluţii bancare pe piaţa Republicii Moldova”, a spus Oleg Paingu, Vicepreşedinte MAIB.

Prin reţeaua sa vastă de unităţi, Moldova Agroindbank oferă clienţilor săi o varietate de carduri bancare Mastercard, adaptate necesităţilor clienţilor, acestea constituind un instrument comod de plată, în ţară sau peste hotare, în reţeaua Internet sau la POS terminale.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2019.06.14 20:07 Efimia
    Fie care luna cineva sa numeasca MAIB - lider numer unu pe piata nostra.
  2. 2019.06.17 12:27 Vlada
    Nu stiu daca MAIB merita atite de mult diplome si premii...Sunt si altii cre tot vor macar ceva-=ceva in tara asta.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.