Comunicate de presă

Absolvenţii promoţiei a treia a ”Academiei Bancare” au împărtăşit impresiile lecţiilor învăţate la MAIB Studio Avanti

30 decembrie, 2019

După 7 săptămâni de cursuri, lecţii învăţate despre bani şi gestionarea lor, despre sistemul bancar şi activitatea unei bănci, despre noţiuni de antreprenoriat şi leadership, 20 de elevi ai Liceului Teoretic Român Francez ”Gheorghe Asachi” au susţinut proiectele şi şi-au luat diplomele de absolvire a celei de a III-a ediţii a ”Academiei Bancare” organizate de MAIB.

Într-un singur cuvânt, lecţiile la Academia Bancară au însemnat dezvoltare, au fost caracterizate ca fiind curioase, utile, captivante, distractive, eficiente, interesante, interactive, educative, iar după cursul la MAIB Studio Avanti liceenii declară că au devenit mai responsabili financiar şi mai organizaţi în aspecte de prioritizare şi planificare.

Prezent la ceremonia de absolvire, Eugeniu Josan, Şef al Departamentului Resurse Umane şi Organizare al MAIB, i-a felicitat pe absolvenţi pentru entuziasmul şi exemplaritatea cu care au participat la lecţiile ”Academiei Bancare”, îndemnându-i să aplice în practică toate cunoştinţele acumulate. ”Sper că acest curs v-a fost util inclusiv din perspectiva orientării profesionale şi mă voi bucura dacă în câţiva ani unii dintre absolvenţii ”Academiei Bancare” vor deveni angajaţi ai echipei Moldova Agroindbank”, a subliniat Eugeniu Josan.

Ce impresii le-a lăsat cursurile ”Academiei Bancare” absolvenţilor promoţiei a treia?

Roman Lavric: A fost o experienţă minunată şi captivantă, în care am învăţat o multitudine de chestii noi referitor la domeniul bancar şi securitatea personală.

Cristian Cherdivară: Mi-a plăcut enorm cursul ”Academia Bancară”, mai ales că intenţionez să îmi fac studiile în domeniul economiei. Apreciez profesionalismul mentorilor şi capacitatea lor de a face lecţiile într-atât de captivante.

Valeria Scheraş: ”Academia Bancară” reprezintă o experienţă deosebită, în cadrul căreia am interacţionat într-o manieră creativă cu angajaţii băncii, de la nadirul inteligenţei emoţionale la zenitul securităţii bancare. În această perioadă am învăţat, am actualizat şi cel mai important – am aplicat. MAIB mi-a oferit un impuls în ceea ce priveşte dezvoltarea mea personală şi orientarea profesională.

Cristian Tataru: Cele mai interesante lecţii mi s-au părut cele despre credite, depozite şi carduri. Acum am şi eu un card de la MAIB şi ştiu cum să-l gestionez eficient.

Paula Lupaşcu: Mulţumim MAIB pentru oportunitatea oferită de a studia din interior mecanismul băncilor. Lecţiile la ”Academia Bancară” ne-au oferit posibilitatea de a creşte şi de a ne dezvolta şi acumula experienţă.

Daniela Donţul: Mi-a plăcut enorm grija cu care am fost primiţi de fiecare dată, căldura oferită de dna Marina la fiecare lecţie şi totul a fost minunat. Aceste cursuri au trecut neobservat şi mereu abia aşteptam să revenim. Aş fi foarte încântată dacă am mai reveni şi la alte cursuri la MAIB.

Olesea Popa: Fiind în clasa a XII-a, pentru mine acest curs a fost extrem de valoros, pentru că ne-a oferit un imbold privind determinarea viitoarei profesii. Mulţumesc că m-aţi ajutat să iau o decizie referitor la viitoarea carieră profesională.

Ana Maria Otgon: Aceste săptămâni de curs au arătat imaginea reală, din interiorul unei bănci şi mi-a plăcut foarte mult. Lecţiile despre investiţii şi credite cred că trebuie frecventate de cât mai mulţi tineri.

Cosmin Coroban: În aceste săptămâni s-au deschis culisele băncii şi mi-a fost mai clar despre ce-mi doresc eu ca orientare profesională. Astfel, am reuşit să stabilesc avantajele şi dezavantajele pentru o ulterioară încadrare în sfera de activitate profesională.

”Academia Bancară” este unul dintre cursurile organizate la MAIB Studio Avanti, prin care Moldova Agroindbank îşi propune să promoveze şi să sporească nivelul de educaţie financiară în societate. Cursurile sunt organizate periodic, sunt gratuite şi se adresează elevilor şi liceenilor care îşi doresc să cunoască informaţii şi să-şi dezvolte deprinderi de educaţie financiară.

Puterea stă în educaţia financiară!

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2019.12.30 13:29 Galina
    Inca o academia in Moldova! Cu cine noi sa producem PIB-ul daca toti vor fi numai bancheri?
  2. 2019.12.30 13:34 Tudor
    Dlea detei eto to cito nado! Bravo, MAIB!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.