Comunicate de presă

MAIB ȘI ASEM AU SEMNAT UN ACORD DE PARTENERIAT

23 septembrie, 2021

Astăzi MAIB și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) au încheiat un nou acord de parteneriat pentru a implementa în comun o serie de proiecte academice, de cercetare și educaționale. Acordul a fost semnat de Giorgi Shagidze, Președintele MAIB, și Grigore Belostecinic, Rectorul ASEM.

Acordul include domeniile de cooperare în aspecte educaționale, programe de internship pentru studenții ASEM, zile de carieră, programe de instruire și alte evenimente prin care MAIB se va implica în procesul educațional. Începând din septembrie, lunar, angajații băncii vor susține lecții publice pentru studenții ASEM, contribuind astfel la buna pregătire a studenților și la oferirea de informații valoroase din mediul de afaceri.

Prima lecție publică pentru studenții ASEM a fost susținută de Președintele MAIB. Giorgi Shagidze a vorbit despre tendințele importante în banking pe termen scurt, mediu și lung, viziunea MAIB pentru nivelul următor, abordarea agile în bankingul modern, pași concreți pentru o carieră de succes în sectorul bancar și altele.

Circa 70 de studenți și absolvenți au fost prezenți la eveniment, care a oferit o bună motivație și ghidare pentru participanți, mulți dintre ei fiind selectați în programul MAIB de internship.


Giorgi Shagidze, Președintele MAIB, a declarat:

„Cooperarea MAIB cu universitățile din Republica Moldova este o investiție în viitorul nostru comun și intenționăm să valorificăm din plin parteneriatul cu ASEM pentru a crește calitatea pregătirii profesionale și a extinde oportunitățile de carieră ale studenților, oferindu-le acces la mediul real de business și sporindu-le motivația profesională și personală.

MAIB are ambiția să avanseze la nivelul următor, promovând inovațiile și tehnologiile și suntem convinși că vom atinge rezultatele scontate doar prin educație și instruiri de calitate. Scopul acordului de parteneriat este de a ne implica mai mult în procesul educațional, fapt ce va contribui ulterior la creșterea nivelului de pregătire a viitorilor angajați. Adresez mulțumiri ASEM și rectorului Grigore Belostecinic pentru găzduire și sunt sigur că vom culege roadele proiectelor în anii următori”.

Grigore Belostecinic, Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova:

„Atât ASEM, cât și MAIB marchează în acest an o aniversare importantă de 30 de ani, un motiv în plus pentru a iniția un nou acord de colaborare la un nivel superior și în beneficiul ambelor părți. Avem nevoie de o implicare mai activă a entităților economice, a potențialilor angajatori ai absolvenților noștri în toate activitățile desfășurate în ASEM, începând cu planurile de studii, conținutul cursurilor, studiile de caz din businessul real, stagii de practică – sunt domenii importante în care MAIB ne poate fi de un real folos în vederea creșterii calității studiilor.

Totodată, ca angajator, MAIB va putea beneficia de absolvenți ASEM mai bine pregătiți care să se poată încadra mult mai ușor în activitățile desfășurate de bancă”.

Despre MAIB

MAIB este liderul sectorului bancar din Republica Moldova. Deține o cotă de peste 34% la credite și 31% din volumul depozitelor din sectorul bancar. Banca are peste 2250 de angajați, reprezentând puțin peste un sfert din angajații din bankingul din țară. Resursele umane reprezintă un domeniu cheie pentru MAIB în noua sa strategie. Banca își propune să crească loialitatea angajaților, să dezvolte o cultură corporativă, să promoveze leadershipul și managementul performanței. Pe termen mediu un obiectiv al MAIB este menținerea angajamentului angajaților la nivelul de peste 85%. Implicarea MAIB în activități educaționale este parte din acțiunile de responsabilitate socială ale băncii, dar și din acțiunile menite să construiască relațiile cu viitorii potențiali angajați.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2021.09.23 13:43 Grigore
    Rector de la ASEM atrage banii de la toti care sunt gata sa plateste... Chit se poate, MAIB?
  2. 2021.09.23 14:59 David
    Cu MAIB toti vor sa fia partener de incredare, este clar de ce anume!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.