Transnistria şi Găgăuzia

MIŞCAREA TRANSNISTREANĂ „UNITATE POPULARĂ” A ÎNDEMNAT GUVERNUL RMN SĂ-ŞI DEA DEMISIA

22 iulie, 2014

Mişcarea obştească, de opoziţie, din Transnistria „Unitate populară”, a îndemnat guvernul „să-şi dea demisia în legătură cu neîndeplinirea obligaţiunilor sociale şi situaţia ce se creează în regiune”. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, puţinii reprezentanţi ai opoziţiei din Transnistria spun că executivul nu face faţă obligaţiunilor sale şi trebuie să-şi dea demisia.

Cunoscutul opoziţionist din Transnistria, liderul partidului „Unitate populară”, deputat al Sovietului Suprem, Anatoli Dirun, într-un interviu pentru „Радио Свобода” a declarat că „decizia executivului de a reduce pensiile şi salariilor bugetarilor este ilegală şi duce la creşterea tensiunii sociale”.

„Această decizie a fost un şoc. Auzim discuţii despre dificultăţi economice în Transnistria şi ne confruntăm cu acestea de la formarea RMN. Au fost perioade – cu 10-15 ani în urmă - şi mai dificile, dar aveam un vector, dezvoltare, înţelegere. La moment această decizie generează multe întrebări, considerăm că poartă un caracter în mare parte artificial. În premieră timp de ultimii zece ani, fiind membru al parlamentului Transnistriei, la începutul sezonului de vacanţe pentru bugetari se iau măsuri extrem de nepopulare”, a spus Dirun.

Potrivit opiniei sale, argumentele că statul pur şi simplu nu are bani, „nu fac faţă criticii, deoarece suma necesară pentru acoperire corespunde resurselor găsite de stat”.

„Considerăm că dacă funcţionarii de stat nu fac faţă ei ar trebui să se gândească la fotoliile pe care le ocupă. Guvernul a provocat această criză în mare parte prin greşelile anterioare de administrare şi credem că demnitarii care au provocat această criză trebuie să-şi dea demisia”, a declarat opoziţionistul.

Preşedintele comitetului Sovietului Suprem pentru politică economică, buget şi finanţe, Oleg Vasilati, de asemenea, consideră că de situaţia dată se face vinovat guvernul.

„Transnistria deja de mai mulţi ani se confruntă cu un deficit acut în sectorul finanţelor de stat. Însă, niciodată acest deficit nu a obţinut statut de criză. Deciziile calculate, adoptate până în 2012 în cadrul interacţiunii tuturor ramurilor puterii din stat, nu permiteau problemelor deficitului bugetar să evolueze într-un fenomen de criză. Începând cu 2012 situaţia a fost schimbată cardinal de Evgheni Şevciuk, care a realizat măsuri de extragere a politicii economice de stat şi a sectorului finanţelor de stat de sub controlul Sovietului Suprem”, a menţionat deputatul.

Potrivit lui, aceasta s-a exprimat în „atitudinea voluntaristă faţă de formarea politicii tarifare de stat şi, parţial, a politicii fiscale, ignorarea mecanismelor legale de formare şi controlare a executării bugetului de stat, formarea nivelului salariilor în sectorul bugetar”.

„În urma acestei politici, la momentul actual statul, potrivit informaţiei preşedintelui şi guvernului (este o precizare importantă, deoarece nimeni nu dispune de date care ar confirma aceste afirmaţii), se află într-o situaţie când, în primul rând, nu poate îndeplini obligaţiunile asumate la angajarea muncitorilor din sectorul bugetar, în al doilea rând, toate rezervele de care dispunea statul pentru rezolvarea acestei probleme deja au fost irosite pentru astuparea găurilor financiare, ce se datorează atât încercărilor de a acoperi rezultatele unei politici tarifare şi fiscale proaste, cât şi măsurilor actualilor funcţionari”, a subliniat Vasilati.

El este de acord că „situaţia este agravată de criza politică, care se intensifică pe teritoriul Ucrainei, deoarece reducerea cererii ucrainene la mărfurile transnistrene, problemele din tranzitarea mărfurilor extind gaura financiară, creată artificial de E.Şevciuk în sistemul financiar de stat”.

„Astfel, astăzi circa 150 mii de cetăţeni ai Transnistria la direct au resimţit rezultatele politicii noii echipe de guvernanţi. Restul populaţiei o va resimţi indirect, prin reducerea cheltuielilor de consum”, a concluzionat Vasilati.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2014.07.22 17:08 Elena
    La dinsii saracia catastrofala!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.