Transnistria şi Găgăuzia

​PRESA RUSĂ AFIRMĂ CĂ UCRAINA INTENŢIONEAZĂ SĂ MODIFICE FORMATUL OPERAŢIUNII DE PACIFICARE DIN TRANSNISTRIA

23 iulie, 2014

Autorităţile ucrainene intenţionează să denunţe acordurile cu Rusia, ce asigură condiţiile de aflare în Transnistria a pacificatorilor ruşi, astfel doresc plecarea militarilor din zona de conflict. Potrivit agenţiei „INFOTAG” astfel comunică agenţia rusă de stat „ITAR-TASS” cu referire la „o sursă militar-diplomatică apropiată procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean”.

„Suferind eşec în încercările de a obţine excluderea Rusiei din rândurile membrilor Blackseafor, guvernarea de la Kiev au decis să se revanşeze în altă direcţie a politicii sale antiruse. Acum insistă asupra plecării pacificatorilor ruşi din Transnistria”, a spus sursa agenţie „ITAR-TASS”.

Potrivit spuselor sale, începând cu luna iunie autorităţile ucrainene „examinează posibilitatea denunţării acordurilor cu Rusia, ce asigură condiţiile de dislocare în Transnistria a pacificatorilor ruşi”.

„Este vorba despre două documente – acordul de organizare a transportărilor militare interstatale şi acordul de tranzitare prin Ucraina a formaţiunilor militare ale FR, aflate temporar în Moldova”, a spus interlocutorul agenţiei.

Potrivit spuselor sale conducerea ucraineană intenţionează să argumenteze denunţarea în cauză prin alipirea Crimeii şi Sevastopolului, când Rusia a denunţat în aprilie curent, în mod unilateral, toate cele patru acorduri semnate anterior cu Ucraina privind flota din Marea Neagră.

Sursa afirmă că autorităţile kievene „sunt îngrijorate să nu fie afectată imaginea Ucrainei ca stat garant şi mediator în negocierilor de reglementare a conflictului transnistrean în formatul „5+2”.

„De aceea, conducerea ucraineană, cel mai probabil, va susţine iniţiativele Moldovei, României şi UE cu privire la necesitatea de a modifica formatul operaţiunii de pacificare din Transnistria, transformând-o într-o misiune civilă şi înlocuirea pacificatorilor ruşi cu poliţişti din vest”, a spus acesta.

Totodată, surse din MAE al Rusiei au comunicat „ITAR-TASS” că „de facto, acordurile sus-menţionate nu mai funcţionează demult”.

„În acest caz, posibil, va trebuie să identificăm noi căi de transportare a militarilor şi mărfurilor. Deocamdată este vorba despre exprimarea vagă a intenţiilor de denunţare a acordurilor, însă, dacă Kievul va reuşi acest fapt va fi o lovitură serioasă în prestigiul Ucrainei ca stat garant al reglementării transnistrene”, a declarat sursa.

Şeful Comandamentului Forţelor Armate ale FR, generalul Valeri Gherasimov, a declarat anterior că „Rusia nu va renunţa la participarea la operaţiunile de pacificare din care face parte deja”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2014.07.24 18:43 Lord
    Kiev si Chisinau impotriva Transnistriei?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.