Transnistria şi Găgăuzia

​ȘEDINȚA ORDINARĂ A COMISIEI UNIFICATE DE CONTROL A FOST DIN NOU ZĂDĂRNICITĂ

19 septembrie, 2014

Ședința ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC) – autoritatea de reglementare în Zona de Securitate (ZS) de pe Nistru, a fost zădărnicită. Potrivit agenției ”INFOTAG”, părțile se acuză reciproc de imposibilitatea examinării agendei.

Surse informate au comunicat agenției ”INFOTAG” că Chișinăul insistă asupra includerii pe agendă a chestiunii privind libera circulație a cetățenilor, mărfurilor și încărcăturilor în Zona de Securitate. Reprezentanții Republicii Moldova mai insistă asupra discuțiilor pe marginea situației din localitatea Doroțcaia, unde de la finele lunii iunie a fost arat o parte din drumul sătesc, precum și terenurile care aparțin fermierilor moldoveni. Aceste lucrări și consolidările inginerești la posturile formațiunilor paramilitare ale Transnistriei din apropierea localității au îngreunat deplasarea cetățenilor și a vehiculelor, iar deseori au dus și la blocarea acesteia.

Reprezentanții Tiraspolului, la rândul lor, refuză să includă aceste chestiuni pe agenda ședinței. În opinia lor, CUC nu poate fi responsabilă de rezolvarea problemelor abordate.

Totodată, reprezentanții Tiraspolului acuză Chișinăul de intentare ilegală a dosarelor penale unor funcționari din Transnistria. Dosarele au apărut după incidentul din februarie 2014 din localitatea Parcani, când un automobil cu profesorii unui liceu tiraspolean a fost reținut de vameșii transnistreni, iar banii (salariul pentru colectivul pedagogic) au fost confiscați.

”Părțile au o înțelegere prealabilă asupra a 25 de chestiuni de pe ordinea de zi, dar rezolvarea acestora se tergiversează din cauza neînțelegerilor persistente dintre membrii CUC și nedorința de a accepta compromisurile”, a explicat sursa citată.

Activitatea CUC rămâne blocată de la finele lunii mai. Totodată, membrii acesteia se convoacă săptămânal, dar nu pot discuta agenda, zădărnicind fiecare ședință.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.