Transnistria şi Găgăuzia

​SCANDALUL DIN JURUL COMPANIEI „TELERADIO GĂGĂUZIA” IA AMPLOARE

09 octombrie, 2014

Scandalul din jurul companiei publice „Teleradio Găgăuzia” ia amploare.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la presa din autonomie, depuatul Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Ivan Burgudgi, a relatat miercuri, într-o conferinţă de presă la Comrat, că judecătorul Grigore Colev, care a emis decizia de încetare a competenţelor directorului GRT, Stepan Piron, „a fost interesat material”.

„De aceea materialele trebuie trimise la direcţia pentru combaterea corupţiei, de adresat la Consiliul Superior al Magistraturii şi la Preşedintele Moldovei cu rugămintea de a elibera judecătorul din funcţie”, a spus el.

Vorbind despre cauzele conflictului din GRT Burgudgi a spus că „acesta este legat de campania electorală”.

Pe 22 septembrie Piron a fost ales director al postului de televiziune GRT cu şase voturi din opt membri ai Consiliului de Observatori ai companiei. Doi alţi pretendenţi s-au adresat în instanţa de judecată cu cererea de a declara invalide rezultatele concursului.

Anterior başcanul autonomiei, Mihail Formuzal, a criticat activitatea companiei, numind-o nu televiziune găgăuză ci „GCO (grupare criminală organizată) a PDM”.

Preşedintele companiei, Ana Harlamenco, nu este de acord cu aceasta, considerând că compania reflectă obiectiv toate evenimentele din regiune. Conform spuselor sale, numirea lui Piron a dus la faptul ca Ambasada SUA să renunţe să acorde grantul de $50 mii promis anterior companiei.

Harlamenco este rudă apropiată a lui Nicolae Dudglo – primarul capitalei Găgăuziei, membru al PDM. Piron, care este proprietarul unei companii locale de televiziune prin cablu, este susţinut de oponenţii PDM din conducerea autonomiei.

Joi GRT organizează la agenţia „INFOTAG” o conferinţă de presă cu privire la „atacul raider asupra companiei de televiziune”.

Commentarii [ 4 ] adaugă comentariu

  1. 2014.10.09 12:12 Ana
    Ei sa lupta ca vor influenta care are in RM dl Plahotniuc.
  2. 2014.10.09 16:16 Mihai
    Oamenii din regiunea gagauza sufera din cauza activitatii lui Formuzal. Omul acesta demult a uitat de obligatiunile sale de a schimba lucrurile in regiune spre bine. Mai repede de-ar veni alegerile bascanului si sper tare mult sa cistige Dudoglo. Daca acesta din urma va fi ales, o sa vedeti indata ca toate neintelegerile dintre Chisinau si Comrat vor disparea.
  3. 2014.10.09 16:19 Oleg
    Poate ca acest Frmuzal deja sa smintit la cap ? nu se stie la sigur dar nu ar fi rau ca sa fie internat undeva si de dorit pe viata ca sa nu mai poata a face aluzii false si sa organizeze comploturi impotriva staului, este un ciine de comanda rus care pentru niste bani murdari este gata sa vinda tara pe care nu o credde de patrie.
  4. 2014.10.09 16:20 Ion
    Formuzal ajunge sa sacrifice pina si GRT doar ca sa satisfaca dorintele Mosocvei de instaurarea haosului in pklina camapanie electorala sa-i mai atace si ponegreasca pe cei din PDM. Prostii nu alta.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.