Transnistria şi Găgăuzia

​TRANSNISTRIA VA INSPECTA ŞCOLILE MOLDOVENEŞTI CU PREDARE ÎN GRAFIA LATINĂ

19 mai, 2015

Specialiştii Ministerului Educaţiei din autoproclamata RMN vor inspecta, cu participarea reprezentanţilor Moldovei, şcolile cu predare în limba română din Transnistria „cu scopul de a stabili nivelul de lichidare a abaterile depistate anterior şi de a afla nivelul de pregătire a instituţiilor pentru un nou an şcolar”.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la comunicatul Ministerului de Externe din regiune, despre aceasta s-a vorbit în ajun în cadrul şedinţei la Oficiul din Chişinău a Misiunii OSCE între grupurile de experţi pentru educaţie ale părţilor.

În cadrul şedinţei părţile „au făcut un schimb de opinii privind un spectru larg de subiecte despre agenda actuală şi au convenit asupra necesităţii de a continua discuţiile la obiect, în primul rând pe o serie de aspecte urgente, reglementarea căror ar aduce un efect practic vizibil”.

Conform comunicatului, s-a convenit asupra desfăşurării următoarei şedinţe a experţilor în a treia decadă a lunii iunie. În cadrul acesteia părţile „se vor axa pe discutarea aspectelor organizaţionale şi juridice, legate de definirea mecanismului reciproc acceptabil de confirmare a autenticităţii documentelor de studii, eliberate de universităţile din Transnistria”.

„INFOTAG” precizează: În Transnistria funcţionează opt şcoli ale RM cu predare în limba română în care studiază circa 2 mii de elevi. Autorităţile regiunii zădărnicesc activitatea acestora, solicită înregistrare la Tiraspol şi desfăşurarea procesului educaţional conform legilor transnistrene.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2015.05.19 14:19 Alex
    ei nu au drept...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.