Transnistria şi Găgăuzia

​ORGANELE DE DREPT ALE TRANSNISTRIEI VOR CERE AJUTORUL COLEGILOR DIN ALTE ȚĂRI

12 noiembrie, 2015

Comitetul de Anchetă din Transnistria adună documentele pentru a solicita asistenţa autorităților competente din alte țări în cazul penal împotriva unui contribuabil important al Transnistriei - holdingul Sheriff.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, în mesajul Comitetului de Anchetă se menționează că în timpul audierii angajaților firmei, inclusiv a directorului adjunct Profirii Schiliniuc au fost stabilite circumstanțe preliminare ale tranzacţiilor cu companiile off-shore: BAHITI LTD, CONALL LTD и RUNNING CORPORATION LLP.

Astfel, în baza ordinului lui Profirii Schiliniuc, angajații companiei primeau în Agroprombank sume de bani în dolari, le ambalau în genți și îi transportau în biroul directorului adjunct. Dintr-o singură dată puteau fi luați între $500 mii până la $1,5 mil. În oficiul central aceşti bani erau transferaţi persoanelor care „reprezentau” interesele companiilor off-shore.

„Dar nici unul din persoanele citate în calitate de martori și participanți la aceste operațiuni nu a putut prezenta datele ce ar ajuta la identificarea persoanei care a sustras peste $254,4 mil.”, se menționează în mesaj.

Comitetul de Anchetă a întreprins măsuri pentru interzicerea operațiunilor interbancare pentru tranzacţii cu aceste companii off-shore. Sunt întreprinse acţiuni de investigare pentru a identifica beneficiarul banilor.

„INFOTAG” precizează: Sheriff este cel mai mare holding din Transnistria. În 2014, holdingul a asigurat 52% din bugetul total al regiunii. Compania a fost fondată în 1993. Sheriff deţine cea mai mare reţea de benzinării şi magazine din regiunea transnistreană, o companie de construcţie, o tipografie, o agenţie de publicitate, un centru auto „Mercedez-benz”. De asemenea, este coproprietar al companiei de telefonie mobilă Interdnestrcom, clubului sportiv Sheriff, combinatului de panificaţie din Tiraspol, fabricii de vinuri şi coniacuri Kvint și altele. Actualul președinte al Transnistriei, Evgheni Sevciuk, a fost angajatul companiei Sheriff, dar odată cu accederea la putere a acuzat compania practic de toate problemele Transnistriei. În ajunul alegerilor parlamentare din 29 noiembrie această luptă a devenit și mai ageră.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.