Transnistria şi Găgăuzia

​ÎN TRANSNISTRIA ÎNCEP ALEGERILE PARLAMENTARE ŞI LOCALE ANTICIPATE

24 noiembrie, 2015

În autoproclamata RMN începe votul anticipat la comisiile electorale de toate nivelele.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la CEC transnistrean, din timp să se arate încrezuţi de un candidat sau altul pentru Sovietul Suprem şi consiliile locale pot doar acei locuitori ai regiunii, care în ziua de 29 noiembrie se vor afla în afara regiunii.

Buletinul de vot, completat de cei care votează anticipat se pune într-un plic şi se sigilează. Pe spaţiul de lipire se semnează membrii comisiei electorale teritoriale. Apoi acestea sunt autentificate cu ştampila comisiei şi semnătura alegătorului. Iar în ziua votului aceste buletine vor fi puse în urne de membrii comisiei teritoriale.

„Buletinele deja au fost tipărite şi au 4-5 nivele de protecţie. În ziua votului fiecare alegător va primi câteva buletine, care diferă la culoare şi dimensiuni: galben, verde, roşu, de formatul A4 sau A5. Locuitorii satelor vor alege şefii administraţiilor săteşti şi deputaţii consiliului local, reprezentanţii în Sovietul Suprem şi consiliul raional. Orăşenii vor primi două buletine; pentru Sovietul Suprem şi consiliul raional”, a informat CEC.

La cele 43 locuri în Sovietul Suprem candidează 139 persoane. Sunt circumscripţii în care la un loc candidează 6-7 persoane, iar în altele este un singur candidat.

În Transnistria alegerile sunt considerate valide dacă la vot au participat 25% din alegători. Pentru victorie în administraţiile locale este suficientă simpla majoritate a voturilor.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.